RCA
Home Transporturi CE îndeamnă 9 state membre să furnizeze informaţii privind traficul

CE îndeamnă 9 state membre să furnizeze informaţii privind traficul

Comisia a decis să trimită o scrisoare de punere în întârziere către Cipru, Ungaria, Italia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Slovacia şi Slovenia pentru că nu au reuşit să îşi îndeplinească obligaţiile de a oferi gratuit utilizatorilor informaţii minime universale în materie de trafic referitoare la siguranţa rutieră.

Statele membre au obligaţia de a comunica progresele înregistrate în ceea ce priveşte implementarea serviciului de informaţii şi mai multe alte informaţii Comisiei în termen de cel mult 12 luni de la intrarea în vigoare a respectivului regulament, precum şi în fiecare an calendaristic ulterior.  Cele nouă state membre vizate nu au făcut încă acest lucru.

În plus, Comisia a trimis de asemenea o scrisoare de punere în întârziere către Cipru, Ungaria, Lituania, Luxemburg, Malta, Slovacia şi Slovenia pentru că nu au reuşit să îşi îndeplinească obligaţiile de a oferi servicii de informaţii în materie de trafic în timp real în întreaga Uniune, potrivit Regulamentului delegat 2015/962 al Comisiei.

Până la 13 iulie 2017, statele membre ar fi trebuit să îi prezinte Comisiei un raport cu privire la eventualele măsuri luate în vederea înfiinţării unui punct naţional de acces şi la modalităţile de funcţionare ale acestuia şi, atunci când este cazul, lista autostrăzilor care nu sunt incluse în reţeaua rutieră transeuropeană globală şi a zonelor desemnate ca fiind prioritare.

Toate statele membre au la dispoziţie două luni pentru a răspunde argumentelor prezentate de Comisie; în caz contrar, Comisia poate decide să adopte un aviz motivat.

Procedura de infringement este declanşată de către Comisie împotriva statelor ce nu îşi respectă obligaţiile comunitare.

În prima etapă a declanşării procedurii, Comisia redactează o “scrisoare de punere în întârziere“ pe care o transmite statului respectiv şi în care sunt precizate încălcările legislaţiei comunitare.

Următoarea etapă o reprezintă “Avizul motivat”, adică ultima avertizare a Comisiei înaintea sesizării Curţii de Justiţie a UE, avertizare ce vine în lipsa observaţiilor statului membru sau în cazul în care acestea sunt considerate nesatisfăcătoare.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Milano
Transporturi

Parcare gratuită în Milano pentru cei care folosesc o mașină la comun

Municipiul Milano și Zona Metropolitană a acestuia, în colaborare cu platforma BePooler,...

PNRR
Flotă verdeTransporturi

Bilanț PNRR: Peste 1.100 de vehicule nepoluante și mii de stații de încărcare, raportate de Ministerul Dezvoltării

Ministerul Dezvoltării a anunțat, luni, că a atins și a depășit țintele...

Ningbo Ocean Shipping
Transporturi

Chinezii de la Ningbo Ocean Shipping intră pe piața transportului de automobile. Prima navă aduce 5.400 de mașini electrice în Europa

Ningbo Ocean Shipping, divizia de transport maritim de linie a grupului Ningbo-Zhoushan...

diesel Euro 5
JuridicTransporturi

Mașinile diesel Euro 5 vor fi interzise în nordul Italiei de la 1 octombrie 2026. Cine nu vrea?

Amânată deja de două, interdicția mașinilor diesel Euro 5 în patru regiuni...