Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) va putea finanţa, din fonduri europene, proiectele de mobilitate urbană ale primăriilor, inclusiv achiziţia mijloacelor de transport public şi şcolar, arată o ordonanţă de urgenţă adoptată de Guvern.
Actul normativ stabileşte cadrul instituţional pentru participarea MDRAP la pregătirea şi implementarea unor proiecte în parteneriat cu autorităţile publice locale şi care au ca obiect acţiuni de mobilitate urbană prin dotarea unităţilor administrativ-teritoriale cu mijloace de transport – „tramvaie, troleibuze, autobuze electrice, inclusiv puncte de reîncărcare şi echipamentele necesare utilizate pentru prestarea serviciului de transport public local şi de autobuze şcolare, de tip cel puţin Euro 6, utilizate pentru transportul elevilor din învăţământul preuniversitar de stat”.
Proiectele vor fi finanţate cu fonduri din cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 şi vor fi implementate în baza acordului de parteneriat încheiat între MDRAP, ca lider de proiect, şi unităţile administrativ-teritoriale care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate specifice.
Şi până acum, primăriile puteau utiliza finanţările din fonduri europene pentru dezvoltarea mobilităţii urbane şi achiziţia de vehicule pentru transportul public, însă trebuiau să depună singure cererile.
Cancelaria Prim-Ministrului a înregistrat o scădere drastică a cheltuielilor de funcționare dedicate...
•Ada Ștefan9 octombrie 2026Compania Națională de Transport a Energiei Electrice ”Transelectrica” intenționează să achiziționeze un...
•Flote Auto8 octombrie 2026După Franța, Țările de Jos analizează introducerea unui program de „leasing social”...
•Ada Ștefan7 septembrie 2026Leasingul operațional oferă rate lunare predictibile și elimină riscurile la returnarea vehiculului....
•Ada Ștefan14 august 2026
Comentați?