Home Piaţa auto Flotă verde Capitala va avea o stație de alimentare cu CNG

Capitala va avea o stație de alimentare cu CNG

Autorizația de construire a primei stații publice de alimentare cu CNG (gaz natural comprimat) din București a fost emisă. Stația București A1 este prima din rețeaua de 9 ce urmează a fi construită până la finalul anului viitor în cadrul proiectului CNG România.

Stația va fi situată în zona Kika Militari, lângă Autostrada A1, pe sensul de mers Pitești – București, la 500 m de sensul giratoriu, ieșirea către Hornbach Militari, cu acces facil din ambele sensuri ale Centurii Capitalei și Autostrăzii A1, precum și din sensul de ieșire din București. Poziționarea stației se subscrie strategiei proiectului de a deservi tranzitul pe rețeaua principală TEN-T dar și aglomerările urbane adiacente.

Stația va fi prima dintre cele 9 ale proiectului CNG România planificate a fi construite în Arad, Timișoara, Deva, Pitești, Constanța, Craiova, Drobeta Turnu Severin şi Sibiu, estimând că vor fi în totalitate funcționale până la finalul anului 2019.

Harta Retea Statii CNG RomaniaLa data inaugurării, Denisson Energy și Asociația Gazului Natural pentru Vehicule – NGVA România, parteneri în proiect, își propun să lanseze prima platformă de comunicare între actorii care activează în piața CNG din România, vizând astfel creșterea gradului de conștientizare a tehnologiei și prezentarea avantajelor oferite de aceasta.

CITEȘTE ARTICOLUL COMPLET PE CARGO-BUS.RO!

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

electrice second-hand
Auto rulateFlotă verde

Franța subvenționează mașinile electrice second-hand. Cine sunt marii câștigători ai noului program?

Franța va sprijini financiar achiziția și leasingul de vehicule electrice rulate începând...

vehicul electric autonom
Flotă verde

Un vehicul electric autonom redefinește logistica ultimului kilometru în Belgia

Collect&Go, serviciul de cumpărături online al Colruyt Group, a lansat în Leuven...

Geely
AutoturismeFlotă verdeIndustrie autoPiaţa auto

Geely pregătește producția altor mărci în uzinele Volvo din Europa

Strategia europeană a Geely intră într-o nouă etapă. Începând din 2028, fabricile...

IONIQ 3
AutoturismeFlotă verdePiaţa auto

Start al producției lui Hyundai IONIQ 3 în Turcia

Hyundai a început producția noului IONIQ 3 la uzina din İzmit, după...