Dakar 2018
Home Transporturi Dakar 2018: Triplă Kamaz în etapa a cincea

Dakar 2018: Triplă Kamaz în etapa a cincea

Camioanele Kamaz au dominat etapa a cincea a Raliului Dakar 2018, desfășurată între localitățile San Juan de Marcona și Arequipa, ocupând toate cele trei locuri ale podiumului. Cel mai rapid pe proba specială de 268 km a fost liderul clasamentului general, Eduard Nikolaev (Kamaz), care are șanse mari să-și apere titlul cucerit anul trecut.

Nikolaev a fost urmat în clasamentul etapei de alte două echipaje Kamaz, cele conduse de Dmitri Sotnikov și Airat Mardeev. Pe locurile următoare s-au clasat Siarhei Viazovici (MAZ) și Ton van Genugten (Iveco).

Ocupantul locului secund în clasamentul general, Federico Villagra (Iveco), a venit pe locul 6, la peste 21 de minute în urma lui Nikolaev. Astfel, diferența dintre primii doi clasați este acum de aproape de o oră.

În această noapte, Dakar 2018 părăsește deșertul peruan și ajunge în munții din Bolivia, concurenții având de înfruntat altitudini de până la 2.500 de metri. Etapa Arequipa – La Paz are 760 km și o probă specială cronometrată foarte lungă, de 313 km.

Clasament Etapa 5
1. Eduard Nikolaev (Kamaz) 3h37m12s
2. Dmitri Sotnikov (Kamaz) + 3m23s
3. Airat Mardeev (Kamaz) + 3m27s
4. Siarhei Viazovici (MAZ) + 6m23s
5. Ton van Genugten (Iveco) + 12m57s

Clasament general după Etapa 5
1. Eduard Nikolaev (Kamaz) 15h59m39s
2. Federico Villagra (Iveco) + 58m05s
3. Siarhei Viazovici (MAZ) + 2h28m46s
4. Martin Macik (LIAZ) + 3h15m40s
3. Teruhito Sugawara (Hino) + 3h24m08s

Rezultatele anterioare din Dakar 2018 le puteți regăsi aici.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

curieri
Transporturi

Planul Primăriei Capitalei de a goli traficul de curieri și mașini de gunoi, contestat dur de mediul de afaceri

Primăria Capitalei vrea să interzică circulația și staționarea vehiculelor de aprovizionare, curierat...

mașina
Transporturi

Orașele în care (aproape) nu se mai poate circula cu mașina

Există numeroase modalități prin care marile aglomerații urbane încearcă să limiteze accesul...

Milano
Transporturi

Parcare gratuită în Milano pentru cei care folosesc o mașină la comun

Municipiul Milano și Zona Metropolitană a acestuia, în colaborare cu platforma BePooler,...

PNRR
Flotă verdeTransporturi

Bilanț PNRR: Peste 1.100 de vehicule nepoluante și mii de stații de încărcare, raportate de Ministerul Dezvoltării

Ministerul Dezvoltării a anunțat, luni, că a atins și a depășit țintele...