Home Administrare flote Fiscalitate Tranzacţiile samsarilor de maşini vor fi impozitate cu 10%

Tranzacţiile samsarilor de maşini vor fi impozitate cu 10%

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) propune un regim fiscal distinct aplicabil în cazul operaţiunilor de transfer efectuate cu maşini din patrimoniul personal, începând cu al treilea autovehicul, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal.

Astfel, veniturile obţinute din transfer vor fi considerate venituri din alte surse, indiferent de data dobândirii. Impozitul se calculează de către organul fiscal competent pe baza declaraţiei privind venitul realizat, prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut, impozitul fiind final.

De asemenea, se menţine regimul fiscal actual, respectiv neimpozitarea veniturilor obţinute numai în cazul transferului autoturismelor din patrimoniul personal într-un an fiscal pentru două autoturisme, definite potrivit legislaţiei în materie, respectiv Ordinul nr. 211/2003 pentru aprobarea Reglementărilor privind omologarea de tip şi eliberarea cărţii de identitate a vehiculelor rutiere, precum şi omologarea de tip a produselor utilizate la acestea – RNTR 2.

Potrivit informaţiilor comunicate de ANAF, referitoare la comercializarea autoturismelor rulate, în anul 2016, s-a constatat faptul că există persoane fizice neînregistrate fiscal, care au deţinut în proprietate şi au tranzacţionat, fiecare, un număr ridicat de autoturisme (10-50 autoturisme).

„În anul 2016, 1.152 de persoane fizice au operat un număr mai mare de trei înmatriculări de autoturisme, iar 63 de persoane fizice deţineau în proprietate un număr de 50 autovehicule rulate. Ca urmare a faptului că aceste persoane desfăşoară o activitate economică, dar nu se autorizează potrivit legii, nu se înregistrează fiscal şi nu declară veniturile realizate din desfăşurarea activităţii, considerând că autoturismele vândute sunt din patrimoniul personal, pentru care nu se datorează impozit, se impune luarea unor măsuri care să prevină astfel
de situaţii”, arată reprezentanţii Finanţelor.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

deducere TVA
FiscalitateJuridic

Hotărârea Tribunalului UE privind deducerea TVA aferentă intrărilor. Beneficiile pentru administrarea flotelor

Tribunalul Uniunii Europene a decis că reglementările care condiționau deducerea TVA aferente...

Comisia Europeană
FiscalitateJuridic

Acordul de liber schimb UE – Australia facilitează exporturile europene de vehicule electrice

După aproape opt ani de negocieri, UE și Australia au convenit asupra...

roma
Fiscalitate

Roma va taxa cu 1.000 de euro/an accesul vehiculelor electrice în zona cu trafic restricționat

Începând cu 1 iulie 2026, șoferii de vehicule electrice din Roma nu...

achiziția intracomunitară
Fiscalitate

Când este impozabilă achiziția intracomunitară a unei mașini second hand?

Pentru a determina dacă achiziția intracomunitară a unui autovehicul second hand este...