Germania
Home Piaţa auto Posibil cartel al constructorilor auto din Germania?

Posibil cartel al constructorilor auto din Germania?

Comisia Europeană a anunţat că, în data de 16 octombrie 2017, reprezentanţii săi au efectuat o inspecţie neanunţată la sediul unui producător auto din Germania, în cadrul unei investigaţii antitrust.

Inspecţia se referă la preocupările Comisiei conform cărora mai mulţi producători auro din Germania au încălcat normele UE antitrust care interzic cartelurile si practicile comerciale restrictive, conform articolul 101 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Oficialii Comisiei au fost însoţiţi de omologii lor din cadrul autorităţii naţionale germane de concurenţă.

Inspecţiile reprezintă un pas preliminar în investigarea practicilor anticoncurenţiale suspectate.

„Faptul că reprezentanţi ai Comisiei Europene efectuează inspecţii nu înseamnă că societăţile inspectate se fac vinovate de un comportament anticoncurenţial si nici nu prejudiciază rezultatul anchetei însesi. Comisia respectă dreptul la apărare, în special dreptul de a fi audiat în cadrul procedurilor antitrust”, arată Comisia Europeană.

Potrivit surselor citate, nu există un termen legal pentru a finaliza anchetele privind comportamentul anticoncurenţial. Durata acestora depinde de o serie de factori, inclusiv de complexitatea fiecărui caz, de măsura în care societăţile în cauză cooperează cu Comisia si de exercitarea dreptului la apărare.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

AutoturismePiaţa auto

OMODA 9 SHS-P Black Edition, evoluția stilului

Bazându-se pe succesul remarcabil înregistrat pe piață de OMODA 9 SHS-P, brandul...

PV5
Flotă verdePiaţa autoVehicule comerciale uşoare

PV5 Passenger primește versiuni cu 6 și 7 locuri

Kia accelerează dezvoltarea gamei sale de vehicule electrice dedicate mobilității și transportului...

chinezi
Analize de piațăAutoturismeFlotă verdePiaţa auto

MG intră în Top 5 pe piața auto din România

MG continuă să câștige teren pe piața auto din România și își...

ABT
Piaţa autoVehicule comerciale uşoare

Volkswagen și ABT transformă noul Transporter într-un model premium cu ADN sportiv

Parteneriatul dintre Volkswagen Commercial Vehicles și celebrul tuner german ABT Sportsline intră...