restituirea taxelor auto
Home Administrare flote Asigurări Asigurătorii au scăpat de contribuţia la Fondul de rezoluţie

Asigurătorii au scăpat de contribuţia la Fondul de rezoluţie

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) anunţă că, începând cu data de 1 august 2017, a fost atins plafonul de 50 de milioane de lei reprezentând contribuţiile societăţilor de asigurare la Fondul de rezoluţie.

Societăţile de asigurare au contribuit la Fondul de rezoluţie, administrat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu o cotă de 0,4% din totalul primelor brute subscrise pentru asigurările generale şi cu o cotă de 0,25% din totalul primelor brute subscrise pentru asigurările de viaţă.

ASF a decis să sisteze plata acestor contribuţii la Fondul de rezoluţie ca o măsură de susţinere a pieţei asigurărilor, în condiţiile atingerii nivelului corespunzător, măsură care se circumscrie strategiei Autorităţii în acest sens. Supravegherea prudenţială a activităţii societăţilor de asigurare se concentrează în prezent pe componenta proactivă si preventivă, pentru a evita apariţia unor dezechilibre în piaţa asigurărilor şi pentru a administra acele disfuncţionalităţi care ar putea conduce la modificări majore ale preţurilor poliţelor asigurărilor obligatorii.

Legea nr. 246/2015 privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor permite ASF să declanşeze din timp mecanisme de redresare în cazul în care constată, în timpul procesului de supraveghere, că o societate de asigurare se confruntă cu probleme financiare şi nu mai respectă prevederile legale în materie de capitalizare, astfel încât să fie evitat falimentul acesteia.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

casco
Asigurări

Piața asigurărilor Casco a urcat cu 9% în 2025, la 4,45 miliarde de lei

Valoarea totală a primelor brute subscrise de societățile supravegheate de ASF și...

Euroins
Asigurări

În cazul Euroins România, Curtea Supremă a Bulgariei a respins cererile formulate de lichidator

Curtea Supremă de Casație (CSC) din Bulgaria a respins, prin decizia din...

casco
Asigurări

Despăgubirile plătite de asigurători în baza polițelor Casco au depășit 2,56 mld. lei în 2025

Despăgubirile plătite de asigurători în baza polițelor facultative CASCO au depășit 2,56...

Piața RCA
Asigurări

Piața RCA a crescut cu 9% în 2025, la 10,9 miliarde de lei. Topul asigurătorilor

Valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru asigurările RCA de societățile...