Home Piaţa auto Autoturisme SAB 2017 se apropie de start

SAB 2017 se apropie de start

Dacă Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) a decis să oprească proiectul Salonului Internațional Auto București 2017, Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) și Premium Expo vor deschide porțile SAB 2017, la Romexpo.

Anul acesta, Romexpo va finaliza cele două hale noi care vor putea găzdui evenimente moderne. Aceste hale expoziționale sunt construite la cele mai înalte standarde de siguranță și funcționalitate, astfel încât organizatorii SAB 2017 vor putea să vină cu o ofertă tentantă pentru marele public și pentru firmele expozante. Alături de ACAROM vor veni și companii importatoare sau distribuitoare de autoturisme. Salonul Auto București își va deschide porțile pe data de 2 noiembrie și se vor închide zece zile mai târziu.

SAB 2017

ACAROM reprezintă interesele a 158 de societăți comerciale care desfășoară activități în industria de automobile și este cea mai puternică asociație din domeniul auto din România. Companiile membre se ocupă de concepția, fabricarea și comercializarea de automobile, materiale, componente, module, părți din automobile sau realizează servicii legate de automobile precum și echipamente pentru fabricarea și întreținerea automobilelor.

Prin continuarea parteneriatului pentru ediția de anul acesta a Salonului Auto București & Accesorii, ACAROm dorește prezentarea către publicul larg și publicul specialist, a tuturor noutăților din domeniul auto fabricate sau importate în România.

Acest parteneriat exprimă dorința ambelor entități, ACAROM și Premium Expo, de a aduce și prezenta în cadrul Salonului Auto București & Accesorii a cât mai multor produse și tehnologii auto.

Principalul membru din cadrul ACAROM este nimeni altul decât grupul Renault-Nissan unde este inclusă și marca națională Dacia. De asemenea, alături de ACAROM sunt așteptate să participe și alte mărci precum Alfa Romeo, Abarth, Fiat, Fiat Professional, BMW, Mini, Mazda, Opel, Citroen, Isuzu, Peugeot, Mitsubishi, Ford, Maserati, Volvo, Honda, Hyundai, Skoda, Seat, Jaguar, Mercedes-Benz, Land Rover sau Piaggio vehicule comerciale.

Premium Expo este continuatorul și proprietarul de drept al licenței de organizare pentru Salonul Auto București (SAB) cu o activitate permanentă în domeniu de peste 20 de ani.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Kia Seltos
Autoturisme

Kia aduce noul Seltos în Europa

Kia își consolidează ofensiva pe piața europeană a SUV-urilor compacte prin lansarea...

AutoturismeVehicule comerciale uşoare

SHARK, primul pick-up din istoria BYD

Noul SHARK combină tehnologia Super Hybrid DMO cu un șasiu separat, tracțiune...

Dacia Striker
AutoturismePiaţa auto

Dacia Striker mizează pe eficiență, spațiu și costuri reduse de utilizare

Noul model va fi produs în Europa și va fi disponibil din...

7GT
AutoturismeFlotă verdePiaţa auto

Zeekr 7GT, 4.000 de precomenzi

Noul 7GT este al patrulea model european al mărcii și face parte...