Advertisement

autoturisme
Home Infrastructură Siguranţă rutieră 800 de sancţiuni în 2 zile pentru autoturisme înmatriculate în alte state

800 de sancţiuni în 2 zile pentru autoturisme înmatriculate în alte state

Aproape 3.000 de autoturisme înmatriculate în alte state, care circulă în România, au fost verificate de poliţişti în 2 zile. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat aproape 800 de sancţiuni contravenţionale, au ridicat 41 de permise de conducere şi 37 de certificate de înmatriculare.

În perioada 18 – 20 octombrie 2019, sub coordonarea Direcţiei Rutiere, a avut loc la nivel naţional o acţiune de verificare a modului în care proprietarii autoturismelor înmatriculate în alte state respectă legislaţia privind circulaţia pe drumurile publice din România.

Aproape 1.600 de poliţişti rutieri au acţionat în trafic, zilnic, în primele 2 zile ale acţiunii, fiind verificate aproape 19.500 de autovehicule, dintre care 2.898 de autoturisme înmatriculate în alte state.

De asemenea, în urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 10.193 de sancţiuni contravenţionale, din care 9.699 pentru nerespectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice. Din totalul acestora, 776 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state.

Totodată, au fost reţinute 819 permise de conducere, 41 aparţinând conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state.

Tot în cadrul acţiunii, au fost reţinute 327 de certificate de înmatriculare, 37 dintre acestea aparţinând conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state. Dintre certificatele de înmatriculare reţinute conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state, 14 au fost reţinute pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice şi 18 pentru lipsa asigurării răspunderii civile auto.

De asemenea, poliţiştii au constatat 155 de infracţiuni, 15 dintre acestea fiind săvârşite de conducătorii autovehiculelor înmatriculate în alte state.

 

CITEŞTE ŞI:

În transportul elevilor navetişti vor fi decontate şi abonamentele, şi biletele

Flota Hidroelectrica „se înverzeşte” cu 20 de maşini electrice

Test de mobilitate urbană. Cu ce ajungem mai repede la serviciu?

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

conducători auto
Siguranţă rutieră

Peste 900 de conducători auto au fost scoși din trafic de Poliția Rutieră

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au scos din trafic peste...

Brigada Autostrăzi
Siguranţă rutieră

Peste 2.000 de sancţiuni contravenţionale, aplicate de Brigada Autostrăzi într-o săptămână

În perioada 23 – 29 septembrie de poliţiştii de la Brigada Autostrăzi...

Brașov
Siguranţă rutieră

DRPD Brașov: Restricții de circulație timp de aproximativ o lună pe DN 1

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRPD) Brașov anunță că, începând de...

GSR2
Siguranţă rutieră

Regulamentul general de siguranță: Mașini mai sigure, dar posibil mai scumpe

În conformitate cu Regulamentul general de siguranță, din luna iulie 2024, mașinile...