6 propuneri care pot duce la ieftinirea carburanţilor

Consiliul Concurenţei a propus un set de măsuri pentru stimularea concurenţei pe piaţa carburanţilor, principalii beneficiari fiind consumatorii finali.



carburanti-floteauto

„Piaţa comercializării carburanţilor din România este foarte concentrată, ceea ce are un impact determinant asupra concurenţei. De aceea, în urma monitorizărilor pe care le-am efectuat, am elaborat câteva recomandări ce ar trebui să conducă la creşterea concurenţei în acest domeniu, principalii beneficiari fiind consumatorii finali”, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Consiliul Concurenţei recomandă creşterea sau diversificarea ofertei de carburanţi prin intrarea pe piaţa carburanţilor a marilor lanţuri de hiper/supermarketuri prezente în România. Această activitate nu ar fi una complet nouă pentru acestea, cu atât mai mult cu cât ele desfăşoară deja activităţi de comercializare a carburanţilor în alte state europene (precum Franţa, Germania, Marea Britanie), având o pondere importantă în cadrul pieţelor naţionale respective.

„În acest sens, autoritatea de concurenţă va iniţia o serie de discuţii cu reprezentanţii acestor companii, în vederea identificării aspectelor care îngreunează/împiedică deschiderea de benzinării şi în măsura puterilor conferite de cadrul legal specific/propriu, găsirii de soluţii care să faciliteze accesul pe această piaţă”, spun reprezentanţii Consiliului Concurenţei.

accize carburanti 2015 - floteautoO altă propunere a Consiliului Concurenţei se referă la eliminarea barierelor la intrarea pe piaţa carburanţilor. În cazul construcţiei de benzinării, având în vedere natură activităţii desfăşurate în cadrul acestora (manipulare materiale uşor inflamabile, toxice) şi posibilele riscuri (de exemplu de explozie) ce trebuie prevenite, numărul autorizaţiilor necesare este mai mare decât cel al construcţiilor uzuale.

Însă, pe lângă autorizaţiile emise de organele competente într-un domeniu specific, organele administraţiei publice locale (de exemplu primării, consilii judeţene şi locale) pot lua hotărâri cu impact asupra modului de folosinţă a terenurilor aflate în unităţile administrativ-teritoriale respective. Astfel, există riscul excesului de reglementare prin impunerea anumitor restricţii de construire, care să îngreuneze sau chiar să împiedice construcţia de benzinării într-o anumită zona/localitate.

De asemenea, Consiliul Concurenţei recomandă reducerea perioadei de autorizare a construcţiei de noi staţii de distribuţie de carburanţi, fapt ce ar conduce la o reducere a costurilor necesare accesului noilor operatori pe piaţă şi ar creşte presiunea concurenţială asupra companiilor active la un anumit moment dat.

În acest sens, Consiliul Concurenţei va demara un proces de consultare cu reprezentanţii organelor guvernamentale şi cu prefecturile de judeţ, în vederea depistării/identificării şi a întreprinderii demersurilor legale pentru eliminarea acestora. În acest mod, se urmăreşte favorizarea apariţiei unor noi benzinării care să stimuleze concurenţa în acest sector.

Printre propunerile Consiliului Concurenţei se numără şi crearea unei baze de date şi a unei aplicaţii web/mobile pentru compararea preţurilor la carburanţi. Aceasta va avea rolul de a stimula concurenţa prin preţ dintre operatorii economici, pe de o parte, dar şi de a asigura consumatorului posibilitatea de a alege carburanţii cu cel mai bun raport calitate-preţ.

autostrada transilvania - floteautoDe asemenea, autoritatea de concurenţă recomandă Guvernului (respectiv Ministerului Transporturilor) instalarea, la intrarea pe fiecare autostradă, a unor panouri de informare care să conţină date referitoare la numele companiei care deţine benzinăria, poziţia la care se află pe autostradă şi preţurile practicate la carburanţi. Această recomandare are rolul de mari transparenţa pe piaţă, venind în sprijinul consumatorilor prin facilitarea accesului la informaţii privind oferta existenţa pe piaţă şi alegerea celei pe care o consideră cea mai potrivită.

O altă propunere este publicarea de către Ministerul Energiei şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri a rezultatelor controalelor efectuate cu privire la calitatea carburanţilor. Autoritatea publică centrală pentru economie şi comerţ are obligaţia monitorizării sistemului de calitate a benzinei şi motorinei în vederea respectării de către comercianţi a specificaţiilor prevăzute în reglementările legale.

Pentru a creşte presiunea concurenţială, pe de o parte, dar şi pentru a asigura o bună informare a consumatorilor, Consiliul Concurenţei recomandă publicarea pe site-ul web al ministerului o situaţie centralizată lunară/semestrială cu privire la rezultatele testelor efectuate. Această ar trebui să conţină denumirea companiilor controlate, localizarea benzinăriilor care au făcut obiectul controlului, precum şi rezultatul testelor efectuate. De asemenea, dacă au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, acestea ar trebui să fie prezentate publicului.

 

 

Adaugati comentariu