Mercedes GLT
Home Piaţa auto Vehicule comerciale uşoare Mercedes GLT: primul pick-up al companiei, spionat.

Mercedes GLT: primul pick-up al companiei, spionat.

Mercedes știe cu mașinile de teren: nu demult, ne-a demonstrat ce poate face un G-Class pe un traseu off-road. Mercedes știe și cu utilitarele: pentru a face față vânzărilor, a suplimentat turele muncitorilor de la uzina din Vitoria. A sosit acum timpul să ne arate cum știe să le combine pe ambele: Mercedes GLT.

E confirmat oficial: primul pick-up din istoria Mercedes va apărea pe piață până la sfârșitul deceniului. Deși acest lucru era cunoscut încă din martie 2015, abia acum a fost zărit și filmat pentru prima oară în teste de șosea, camuflat. La ce să ne așteptăm?

Mercedes GLT

Probabil, la un vehicul propulsat atât de un motor Nissan, cât și de agregate proprii, cu 4 și 6 cilindri, diesel și pe benzină, cuplate la cutii manuale în 6 trepte, sau automate cu 7 rapoarte. Deși foarte apropiat tehnic de recent lansatul NP 300 Navara, din fotografiile spion, varianta Mercedes pare a avea un ecartament mai generos decât al surorii japoneze. Totuși, ne așteptăm ca toată partea tehnică, de la șasiu la punți, să fie ”împrumutată” de la Navara, chiar dacă Mercedes GLT va arăta probabil complet diferit, îmbrățișând filosofia de design tipică brandului din Stuttgart. Cumva, prețul de vehicul premium și poziționarea în segmentul superior vor trebui justificate…

Mercedes GLT

Un lucru este clar: varianta disponibilă la lansare va fi cea cu 4 uși și benă, pe care-o vedem testată în fotografii. Ea va trebui să facă față atât noului VW Amarok, cât și viitorului pick-up Mazda. Cert este că, dacă beneficiază de tehnica lui Navara, cu reductor și diferențial spate blocant, și de motoarele și design-ul Mercedes, grijile nemților se înjumătățesc.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

utilitare ușoare electrice
Analize de piațăVehicule comerciale uşoare

Oferta de utilitare ușoare electrice explodează, însă piața europeană răspunde cu răceală

Deși producătorii auto au inundat piața europeană cu modele de utilitare ușoare...

Kia PV7
Flotă verdeVehicule comerciale uşoare

Kia PV7 intră în jocul marilor flote electrice

Kia își extinde ofensiva în zona vehiculelor comerciale electrice cu PV7, prezentat...

stellantis
CompaniiVehicule comerciale uşoare

Stellantis alocă peste 1 miliard de euro pentru producția unui nou vehicul utilitar

Gigantul auto multinațional a anunțat o restructurare majoră a amprentei sale industriale...

Renault Trafic Van E-Tech electric
Flotă verdePiaţa autoVehicule comerciale uşoare

Renault Trafic Van E-Tech electric este Utilitara Anului 2027

Noul Renault Trafic Van E-Tech electric a câștigat titlul International Van of...