Ca urmare a nenumăratelor cereri de lămuriri legate de măsurile luate prin Ordonanţele Militare, Grupul de Comunicare Strategică (GSC) a făcut o serie de precizări, dintre care le-am selectat pe cele privind utilizarea maşinii.
I.
Întrebare: Pot să transport în maşină mai mult de 3 persoane?
Răspuns: Prevederea din art.3 din Ordonanţa militară nr.3 vizează doar deplasarea pietonală şi nu transportul public. Este important însă să respectaţi măsurile generale de prevenire a răspândirii COVID 19, inclusiv prin păstrarea unui loc liber între pasageri. Explicaţia este valabilă şi pentru transportul organizat de operatorii economici pentru deplasarea salariaţilor la/de la locul de muncă.
II.
Întrebare: Îmi expiră inspecţia tehnică periodică a maşinii. Se prelungeşte valabilitatea acestuia sau trebuie să merg să îl fac?
Răspuns: Nu se prelungeşte valabilitatea ITP-ului, conform deciziei Registrului Auto Român. Deplasarea pentru
efectuarea verificării ITP la staţiile agreate se poate realiza, fiind considerată activitate pentru acoperirea necesităţilor de bază ale persoanelor, situaţie prevăzută la punctul 2 al declaraţiei pe proprie răspundere.
III.
Întrebare: Mi-a expirat asigurarea RCA. Se prelungeşte valabilitatea acesteia? Dacă nu, pot să ies din casă să-mi fac o asigurare?
Răspuns: Nu se prelungeşte valabilitatea asigurării RCA. Aceasta poate fi achiziţionată şi online. Din acest motiv,
deplasarea pentru a ridica poliţa RCA NU poate fi considerată urgenţă şi NU este un motiv care poate fi considerat situaţie de urgenţă ori pentru asigurarea nevoilor persoanei.
IV.
Întrebare: Pot să-mi transport cu maşina soţia/soţul la/de la serviciu?
Răspuns: Dacă apreciaţi că motivul deplasării este unul justificat, puteţi face acest lucru completând declaraţia pe proprie răspundere raportat la prevederea din art.1 lit.d (deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie).
După cum se poate constata, situaţiile cuprinse în normă au caracter exemplificativ, dar presupun temeiuri de o anumită importanţă.
O astfel de situaţie ar putea fi justificată dacă nu există mijloace de transport în comun sau dacă riscul expunerii la infectare este mai mare (deplasarea la locul de muncă ar presupune schimbarea mai multor mijloace de transport în comun, timpii de aşteptare în staţii, etc).
Pentru conducătorul auto cu vârsta de peste 65 de ani este recomandabil să evite inclusiv aceste deplasări în afara perioadei de timp 11.00-13.00.
V.
Întrebare: Pot să o aduc pe bunica în vârstă de peste 65 de ani de la domiciliul ei la adresa noastră de domiciliu care este situată la o distanţă mai mare, în alt judeţ?
Răspuns: Această posibilitate este prevăzută de art.1 lit. d din Ordonanţa militară nr.3.
Dacă deplasarea pentru a aduce o persoană vârstnică (peste 65 de ani) este făcută în scopul de a fi îngrijită sau de a-i asigura tratament medical, recomandăm ca această deplasare să se facă cu predilecţie în intervalul de timp 11-13 sau să nu depăşească foarte mult acest interval. Atenţie la viteza de deplasare!
CITEŞTE ŞI:
Honda ajută GM să dea marea lovitură cu Ultima
Concediu plătit prelungit pentru părinţii care îşi supraveghează copiii
Producătorul de piese auto Compa Sibiu îşi reduce activitatea în luna aprilie
Comentați?