Aygo se află în punctul unui nou început, a doua generaţie pentru aceastş Toyota de buzunar. Din punct de vedere financiar, pentru companie, modelul reprezintă o reţetă mai mult decât interesantă, pentru că, pe lângă utilizatorii civili, Aygo are un potenţial enorm de automobil pentru flote.
Toyota trăieşte un soi de paradox în ultima perioadă. Ajunşi într-un punct în care privesc de sus mişcările de trupe de pe piaţa auto mondialş, japonezii tind să-şi întindă norocul. Cunoscuţi şi recunoscuţi pentru calitatea şi fiabilitatea produselor, dau senzaţia că au luat nişte decizii justificabile exclusiv în birourile contabililor. Concret, dacă luăm la analizat ultimele modele lansate, vom observa o scădere a atenţiei acordate impresiei artistice.
Daca despre aspectul exterior pot fi gasite întotdeauna argumente pro si contra, la interiorul noii game Toyota sunt multe directii abordate ciudat – arhitecturi complicate, materiale de calitate, dar de multe ori prea tari, prea dure, unele elemente ce par resuscitate dintr-un stoc prea mare facut cu ani în urma (ca de exemplu ceasul electronic ce pare a deveni o marca înregistrata). Probabil ca toate acestea dau cu plus în bilanturile contabile, dar si rabdarea clientilor fideli pare a fi pusa la încercare.
Ne vom concentra în cele ce urmeaza pe Aygo, pe ceea ce cred eu ca este cel mai frumos model Toyota, exceptându-l, desigur, pe GT 86, de altfel un excentric într-o mare de modele rationale si cam atât. Daca în cazul primei generatii vorbeam despre o tripleta Citroen C1 – Peugeot 107 – Toyota Aygo la care, daca apelati la un tinichigiu priceput, puteai face o permutare de grile fata si sa nu mai stii care-i care, începând cu Salonul Auto de la Geneva din 2014 avem noi generatii, iar diferentele, cel putin cele stilistice, chiar sunt importante.
Peugeotului (108) i-a revenit rolul de ratusca urâtica, Citroen-ul este un interesant, iar Toyota, surprinzator, este frumoasa grupului. Partea frontala este cireasa de pe tort, iar lait motivul reprezentat de X-ul stilizat atrage mai multe priviri decât ar fi cazul (în momentul acesta vorbeste omul care se va referi la Aygo si ca la un automobil de flote).
Profilul are nerv, deseneaza o linie agresiva si mascheaza perfect portierele din spate. Deci, la capitolul vizual, Toyota a jucat o carte câstigatoare. Doza de spectaculozitate a fost pastrata si pentru design-ul interior. Însa apartenenta modelului la clasa mini, cu dotarile normale pentru un astfel de model, face ca între finisajele lucioase, atât de apreciate în ultima vreme, si zona sistemului de climatizare, de exemplu, sa apara o discrepanta prea mare. Materialele sunt rezistente, par sa fie capabile sa faca fata cu brio „luptei” cu timpul, iar acest lucru este un mare avantaj pentru un automobil de companie. Totusi, pe ici colo n-ar fi stricat si insertii mai moi, mai placute la atingere, mai ales ca Aygo poate fi un bun companion pentru doamne si domnisoare.
Spatiul interior este important la un model urban, iar Aygo a facut progrese fata de generatia precedenta. La volan se sta bine, iar în spate, chiar si la o înaltime de 180 cm, te poti cuibari decent, fara sa-ti supui genunchii sau capul la chinuri inutile. Dezavantajul ocupantilor de pe bancheta este senzatia de spatiu închis provocata de linia caroseriei care urca foarte mult si care stirbeste considerabil suprafata vitrata. În deplasarile urbane n-ar fi o problema, dar la drum lung poate deveni enervant.
Portbagajul are 168 de litri, suficient cât sa care pliante sau mici obiecte promotionale, dar pentru drumuri si deplasari mai lungi este bine ca bagajele sa fie facute cu simt mare de raspundere.
Reţeta clasică
Ajungem acum si la aspectele care primeaza pentru o masina de companie, în special în ceea ce tine de dotarea de sub capota. Aygo vine la pachet cu o singura motorizare, pe benzina, care, cel putin pentru moment, ofera o solutie constructiva clasica dar robusta, mai ieftina, chiar daca nu ofera performante exceptionale – este aspirata natural. Cei 998 cmc produc un maxim de 69 CP la 6.000 rot/min si un cuplu motor maxim de 93 Nm la 3.600 rot/min. Avantajul acestui motor este ca i se poate pune fara probleme eticheta „economic”. Consumul urban declarat este de fix 5 l/100 km si, chiar daca nu-ti dai interesul sa-l atingi, nu te îndepartezi mult, Aygo fiind o reteta buna pentru calculele responsabililor de flote.
Pentru a te bucura putin de performantele nu foarte impresionante trebuie sa fii generos cu pedala de acceleratie si sa lasi motorul sa-si faca de cap sus în ture. Nu vei impresiona din perspectiva sprintului, dar gabaritul redus si nervul tipic automobilelor de buzunar conlucreaza frumos pentru placerea sofatului. Nu acelasi lucru se poate spune si despre directie, fada, necomunicativa si mult prea moale. Sigur, femeile ar aprecia, barbatii mai putin. Trenul de rulare este setat vadit catre confort, Aygo fiind potrivit pentru strazile ce înca mai viseaza la asfaltarea salvatoare, chiar daca suspensia nu este neaparat silentioasa. Bine, aici intervine si izolarea fonica facuta cumva dupa cel mai mic pret. Tragând linie Aygo sta bine la multe capitole si se anunta a fi un succes; unul dublu, pentru ca, pe lânga parcarile de resedinta, mai mult ca sigur ca si cele de companie vor fi primitoare pentru noua oferta Toyota de volum.
(Articol publicat in revista AutoExpert Flote, luna octombrie 2014)
Comentați?