codul fiscal
Home Administrare flote Fiscalitate Termenul pentru îndeplinirea noilor condiţii de înregistrare în scop de TVA, prelungit cu 30 de zile

Termenul pentru îndeplinirea noilor condiţii de înregistrare în scop de TVA, prelungit cu 30 de zile

Începând de vineri, 15 ianuarie 2016, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a prelungit cu 30 de zile termenul pentru îndeplinirea condiţiilor pentru înregistrarea în scop de TVA, a anunţat preşedintele instituţiei, Gelu Ştefan Diaconu.

Precizarea ANAF survine punctului de vedere exprimat de Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) privind noua procedură de înregistrare în scop de TVA.

„Putem înţelege reacţia CDR, însă doar din perspectiva termenului scurt impus marilor contribuabili pentru a aduce documente suplimentare. Astăzi (vineri – n.r.), termenul a fost prelungit cu 30 de zile, decizia privind clarificarea acestei probleme fiind comunicată CDR încă din cursul zilei de ieri”, precizează ANAF.

Preşedintele Fiscului susţine că instituţia pe care o conduce „are instrumentată o cazuistică bogată privind fraudarea bugetului de stat cu sute de milioane de euro de către firme din categoria marilor contribuabili, motiv pentru care menţinerea acestei proceduri este imperios necesară”.

În plus, şeful ANAF spune că în zilele următoare intenţionează să prezinte opiniei publice cazuri şi scheme de fraudare a bugetului de stat de către firme din categoria marilor contribuabili.

Clienţii oneşti ai consultanţilor din CDR sunt beneficiarii direcţi ai relaxării fiscale, consecinţă a diminuării evaziunii fiscale, diminuare ce se datorează în mare măsură şi acestei proceduri, fapt cunoscut de consultanţii fiscali ai acestora, familiarizaţi cu dimensiunea şi metodele de evaziune fiscală în domeniul TVA”, subliniază preşedintele ANAF, Gelu Ştefan Diaconu.

Coaliţia pentru Dezvoltarea României afirmă că funcţionarea firmelor este blocată, în prezent, de completarea formularului D 088 prin care ANAF solicită într-un termen scurt, un volum foarte mare de informaţii, multe dintre ele irelevante din perspectiva capacităţii de a desfăşura activităţi în sfera de aplicare a TVA.

Potrivit CDR, unele dintre aceste informaţii sunt extrem de greu sau imposibil de obţinut în termenul acordat, câteva cerinţe încalcă legislaţia privind confidenţialitatea unor date personale, în timp ce numeroase informaţii din cele solicitate sunt deja în posesia ANAF sau a altor autorităţi publice.

Asociaţiile şi organizaţiile membre CDR au atras atenţia ANAF că această procedură impune o povară administrativă excesivă şi abuzivă asupra contribuabililor oneşti.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

transport alternativ
Fiscalitate

Alertă de la ANAF? Care sunt verificările care îți pot economisi bani, timp și probleme

Când o persoană primește o notificare de la Agenția Națională de Administrare...

accizabile
Fiscalitate

Reguli noi pentru transportul în România al produselor accizabile cumpărate din UE

Autoritatea Vamală Română și Agenția Națională de Administrare Fiscală au emis un...

rovinietă
Fiscalitate

Aplicarea tarifelor pentru rovinietă și sistemul TollRo va începe la 1 octombrie

Aplicarea tarifelor pentru rovinietă și TollRo va începe la 1 octombrie 2026,...

rovinietei
Fiscalitate

CNAIR: Un portal din Ungaria, neautorizat pentru încasarea rovinietei, percepe costuri suplimentare

La achiziționarea rovinietei prin intermediul portalului evignet24.eu, deținut de Enternova Kft. din...