Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a lansat în dezbatere publică un proiect de modificare a Normei 20/2017 privind asigurările auto din România, care prevede extinderea termenului maxim pentru intrarea în vigoare a polițelor RCA de la 30 la 60 de zile de la încheierea lor.
Potrivit ASF, proiectul are în vedere modificarea prevederilor art. 13 alin. (12) din Norma nr. 20/20171 prin care este reglementată perioada în care contractul RCA poate intra în valabilitate de la momentul încheierii acestuia. În conformitate cu prevederile în cauză „(12) Asigurătorii RCA pot încheia contracte RCA a căror valabilitate începe la cel mult 30 de zile după data emiterii acestora”.
Prin propunerea de modificare a Normeu 20/2017, se are în vedere prelungirea cu 30 de zile a termenului prevăzut în prezent de prevederile art. 13 alin. (12), astfel încât termenul maxim pentru intrarea în vigoare a contractelor să fie majorat până la 60 de zile de la încheierea contractului.
”Această măsură va permite în primul rând asiguraților posibilitatea încheierii din timp a contractelor RCA, dar și asigurătorilor să le încheie contracte într-un termen suficient de lung astfel încât să poată fi absorbită la nivel de piață o eventuală cerere ridicată”, au explicat reprezentanții ASF.
CITEȘTE ȘI:
Ministrul Mediului: 100.000 de români pot beneficia de programul Rabla local
CNAIR pregătește licitația pentru construcția Podului peste Prut la Ungheni
Comentați?