Advertisement

restricțiile de călătorie
Home Administrare flote Asigurări Şoferii români, nemultumiţi de scumpirile anuale ale poliţelor RCA

Şoferii români, nemultumiţi de scumpirile anuale ale poliţelor RCA

Şoferii români sunt nemultumiţi de scumpirile anuale aplicate poliţelor RCA de către companiile care emit astfel de poliţe, precum şi de majorarea tarifelor în cazul încadrării într-un anumit grad de risc, în funcţie de istoricul asiguratului, respectiv „bonus malus”.

Potrivit unui studiu realizat de compania Exact Cercetare şi Consultanţă, RCA-ul este perceput drept „hârtia pe care trebuie să o ai, pentru ca poliţia să nu-ţi ia talonul” ori „biletul de reparaţie al maşinii persoanei pe care ai accidentat-o”.

„Nefiind vorba despre un produs pe care şoferii îl achiziţionează în propriul folos,
acesta nu are vreo însemnătate”, a declarat Irina Rainer, manager în cadrul companiei de cercetare. Aceasta a subliniat că, din acest motiv, şoferii se orientează spre cele mai ieftine poliţe RCA, „fiind astfel favorizate companiile care oferă cele mai competitive preţuri„.

Potrivit studiului, şoferii înţeleg utilitatea RCA-ului şi sunt de acord să achite anual o taxă pentru a putea circula pe drumurile publice, însă nu sunt de acord cu tarifele ridicate pe care toţi asigurătorii le practică atunci când vine vorba de tinerii cu vârste mai mici de 30 de ani şi care ajung să achite aproximativ 500 euro pe an pentru a se putea deplasa, spre exemplu, cu o maşină autohtonă.

În ceea ce priveşte reparaţia maşinii în baza poliţei RCA a vinovatului, şoferii îşi manifestă din nou nemulţumirea, afirmând că „asigurătorii trag de timp”.

soferii-romani-nemultumiti-de-scumpirile-anuale-ale-politelor-rca-floteauto
Spre deosebire de bărbaţi, femeile cred în utilitatea poliţelor CASCO, indiferent de vechimea maşinii

„Este vorba, pe de-o parte, de timpii necesari oferirii autorizatiei de reparatie: în anumite cazuri, asiguratorul nu ofera autorizatia de reparatie pe loc, ci îsi rezerva un termen pentru derularea unei anchete, termen ce poate atinge chiar 90 de zilePe de altă parte, este mentionata perioada relativ lunga din momentul în care soferul se prezinta la service cu masina avariata si pâna în momentul primirii acceptului de plata din partea asiguratorului”, potrivit studiului.

Chestionati în legatura cu varianta ideala de asigurare auto obligatorie, soferii si-ar dori ca fiecare masina implicata într-un accident sa poata fi reparata pe RCA-ul propriu. Astfel, în situatia în care ar fi vorba despre un produs care le este direct adresat, soferii ar fi dispusi sa opteze pentru companii de renume, care practica tarife mai ridicate, „dar în legatura cu care nu exista dubii în ceea ce priveste calitatea reparatiei si timpul scurt de asteptare”.

În ceea ce priveste utilitatea asigurarii de tip Casco, parerile participantilor la studiu sunt total diferite din perspectiva categoriilor de gen. Astfel, barbatii considera ca o astfel de investitie anuala, pe lânga faptul ca este una ridicata, nu le este utila. „Daca aduni banii cheltuiti în decursul unui an pentru a repara daunele survenite din vina ta, cheltui mai putin decât valoarea primei anuale de asigurare Casco”, sustin acestia.

Şoferii barbati mai sunt de parere ca, în cazul unei masini cu vechime de câtiva ani, investitia în polite Casco nu se justifica.

„În câtiva ani, platesti la Casco întreaga contravaloare a masinii. Mai bine pui banii deoparte si îti cumperi alta”, considera ei.

Potrivit studiului, femeile au însa o cu totul alta perspectiva. Ele iau în calcul posibilitatea unor evenimente rutiere cu daune semnificative.

„Ştiu ca daca se va întâmpla un accident, o pot repara fara a fi nevoita sa scot din buzunar în câteva zile o suma imensa de bani„, „Investitia merita pentru siguranta ta si a bugetului!”

Barbatii ar fi însa deschisi în a contracta polite Casco în situatia în care companiile de asigurari le-ar returna dupa un interval prestabilit o parte din suma achitata, de exemplu 10%, în situatia neutilizarii politei.

Sondajul a fost realizat în perioada 3-17 iunie 2015, iar participantii au fost atât femei, cât si barbati, cu vârste cuprinse între 18-39 de ani.

Exact Cercetare si Consultanta este specializata în domeniul cercetarii de piata, al sondajelor de opinie si al consultantei în marketing.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

RCA
Asigurări

Cum explică Ministerul Finanțelor plafonarea tarifelor RCA până la finalul anului

Guvernul a aprobat, miercuri, proiectul Hotărâre de Guvern, elaborat de Autoritatea de...

RCA
Asigurări

Plafonarea tarifelor RCA a fost prelungită până la sfârşitul anului

Plafonarea preţurilor la poliţele RCA va fi menţinută pentru încă trei luni,...

RCA
Asigurări

Guvernul propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 31 decembrie 2024

Guvernul propune, printr-un proiect de Hotărâre publicat de Ministerul Finanţelor, prelungirea plafonării...

RCA
Asigurări

UNSAR: În trimestrul I au fost plătite despăgubiri de 1,56 miliarde lei, în baza poliţelor RCA

În primul trimestru al acestui an, societățile de asigurări au achitat, în...