Advertisement

profitul reinvestit
Home Administrare flote Fiscalitate Scutire de impozit pe profitul reinvestit în mijloace de transport. Propunere legislativă

Scutire de impozit pe profitul reinvestit în mijloace de transport. Propunere legislativă

Potrivit unui proiect de modificare a Codului fiscal, aflat în dezbaterea Senatului, profitul reinvestit în mijloace de transport de persoane și de marfă va fi scutit de impozit.

O nouă inițiativă legislativă pentru modificarea Codului Fiscal a intrat, încă din luna martie 2022, în dezbaterea Senatului. Proiectul vizează scutirea de impozit pe profitul reinvestit în mijloace de transport, în contextul în care mediul economic din România este foarte slab capitalizat, având o productivitate generală a muncii sub potenţial. În opinia inițiatorului, deputatul Valentin-Ilie Făgărășian, acest lucru este cauzat, în principal, de faptul că operatorii economici români nu dispun de resurse financiare suficiente pentru a achiziţiona mijloace fixe eficiente, care să genereze costuri reduse şi producţii superioare.

”În cea mai mare parte, întreprinderile mici şi mijlocii utilizează echipamente şi maşini uzate fizic şi moral, achiziţionate, de regulă, din spaţiul comunitar, după o îndelungă utilizare în alte state şi după ce acele echipamente şi-au depăşit durata de viaţă. Mai mult decât atât, generaţiile învechite sunt şi mari consumatoare de energie sau combustibili, lucru care afectează puternic competitivitatea produselor fabricate în România. De asemenea. România, atât prin mecanismul european pentru redresare şi rezilienţă, cât şi prin politicile asumate pe componentă ecologică a Uniunii Europene, trebuie să reducă într-un timp foarte scurt emisiile şi echipamentele puternic poluante”, a precizat deputatul Valentin-Ilie Făgărășian, inițiatorul proiectului de lege.

În opinia sa, propunerea are un impact bugetar pozitiv pe termen lung, deoarece stimulează operatorii economici să facă investiţii productive şi să genereze profituri impozabile mai mari, creşte productivitatea muncii şi competitivitatea operatorilor economici români și contribuie la sporirea exporturilor şi la echilibrarea balanţei comerciale;

Modificările propuse

Potrivit proiectului de lege, la art.22 din Legea nr.227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal, după alin. (11) se introduc două alineate noi, alin. (12) şi alin. (13), cu următorul cuprins:
(12) Profitul investit în construcţiile agricole prevăzute în Anexa la Hotărârea nr.139 din 30 noiembrie 2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, subgrupa 1.2 Construcţii agricole;
(13) Profitul investit în mijloace de transport pentru persoane şi mărfuri, prevăzute în Anexa la Hotărârea nr.139 din 30 noiembrie 2004 pentru aprobarea Catalogului, privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, subgrupa 2.3 Mijloace de transport, clasele 2.3.1 – 2.3.6.

Concret se propune scutirea de impozit a profitului reinvestit pentru următoarele mijloace fixe:
– Mijloace de transport auto, feroviar, naval, aerian, inclusiv a utilajelor şi instalaţiilor de transport şi ridicat, în scopul înnoirii parcului auto din domeniul transportului de persoane şi mărfuri, precum şi a parcului auto şi al utilajelor folosite în producţia agricolă;
– Construcţii agricole, în scopul stimulării construirii de silozuri pentru depozitarea şi conservarea cerealelor, construcţii pentru creşterea animalelor şi păsărilor, padocuri etc.

Dacă lege va fi adoptată de Parlament și apoi promulgată de Președintele României, prevederile acesteia vor intra în vigoare începând cu anul următor publicării în Monitorul Oficial.

 

 

(Articol publicat în revista Flote Auto, aprilie 2022)

 

 

CITEȘTE ȘI:

Se închide temporar traficul rutier pe Autostrada A2, în intervalul orar 22:00 – 05:00

Consiliul Concurenţei investighează compania Audatex Services pentru un posibil abuz de poziţie dominantă

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Fiscalitate

Card de credit: un instrument financiar versatil

Un card de credit este un instrument financiar care îți permite să...

tva
Fiscalitate

Decontul de TVA față în față cu Decontul precompletat de TVA

Azi, 5 septembrie 2024, companiile înregistrate în scopuri de TVA au primit,...

Canada
Fiscalitate

Canada introduce taxe vamale suplimentare de 100% la importurile de mașini electrice din China

Canada a decisă să introducă taxe vamale suplimentare de 100% la importurile...

china
Fiscalitate

Comisia Europeană a anunțat propunerile de taxe de import definitive pentru mașinile electrice produse în China

Comisia Europeană a anunțat, marți, propunerile de taxe de import definitive pentru...