Home Piaţa auto Flotă verde Schița viitorului model electric de 20.000 de euro de la Volkswagen

Schița viitorului model electric de 20.000 de euro de la Volkswagen

Șeful Volkswagen a prezentat schița unui viitor concept care va sta la baza celei mai accesibile mașini electrice a mărcii. Volkswagen ID.EVERY 1 va fi prezentat pe 5 martie 2025.

Așa cum menționa în prezentarea planului Volkswagen pentru următorii ani la începutul lui februarie, Thomas Schäfer, CEO al diviziei de autoturisme a mărcii germane, a stabilit ca dată a dezvăluirii primelor informații despre cel mai accesibil model electric al brandului pe 5 martie 2025. Atunci va avea loc premiera mondială a show-car-ului Volkswagen ID.EVERY 1. Numele său arată cât se poate de clar intenția germanilor de a crea o mașină pentru toată lumea (everyone). Desigur, chiar numele companiei semnifică același lucru în limba germană, însă, în timp, mașinile Volkswagen s-au îndepărtat de prețurile care puteau fi acoperite de orice client.

Deocamdată concept, modelul de serie Volkswagen vine în 2027

Revenind la show-car-ul anunțat de Thomas Schäfer pentru 5 martie, trebuie spus că acesta se va transforma în vehicul de serie abia în 2027. Iar șeful mărcii Volkswagen se așteaptă ca prețul de bază să nu depășească 20.000 de euro. Un preț care să-l facă atractiv pentru o mare varietate de grupuri de utilizatori.

„Un Volkswagen electric accesibil, de înaltă calitate și profitabil din Europa pentru Europa. Aceasta este Liga Campionilor la inginerie auto!”, puncta șeful diviziei de autoturisme a mărcii Volkswagen cu câteva zile în urmă.

Deocamdată, viitorul model va avea la bază un concept care pare ceva mai mare decât cunoscutul Volkswagen e-Up. Însă el nu va intra  în teritoriul viitorului ID.2 ale cărui dimensiuni îl plasează undeva între Polo și Golf. În ceea ce privește numele, este foarte probabil să fie ID.1.

Design preluat de la ID.LIFE

Grație acestei creșteri în dimensiuni, mașina va oferi mai mult spațiu pasagerilor. Și, chiar mai important, va putea găzdui o baterie care să îi permită o autonomie de peste 300 km (cca. 40 kWh). În privința designului, schița prezentată acum de Thomas Schäfer dezvăluie un vehicul care urmează liniile unui concept mai vechi al mărcii, ID.Life.

În plus, față de prima imagine cu partea frontală a viitorului show-car, se observă acum și profilul lateral al mașinii. Acesta are aparent unele influențe de la modelul Lupo. Desigur, varianta de serie nu va avea „umerii” atât de lați ai aripilor și nici o capotă atât de joasă. Însă direcția către care merge Volkswagen pare cât se poate de interesantă.

Ar mai fi de spus și că modelul german pare a păstra câteva influențe de la un viitor concurent care ar fi trebuit să îi fie frate vitreg – Renault Twingo. Contrar planurilor inițiale, cooperarea cu Renault nu s-a materializat. Chiar dacă, evident, ar fi adus beneficii ambilor producători în materie de costuri.

Incertitudine și legat de locul de producție

Deși nu a fost dezvăluit încă locul în care viitorul Volkswagen ID.1 va fi asamblat este limpede că uzina respectivă va fi amplasată în Europa. Reamintim, fratele mai mare, ID.2, a fost alocat uzinelor mărcii Seat din Spania. O decizie luată pentru a ține costurile cât mai jos. În schimb, versiunile electrice ale Golf și T-Roc vor ieși în viitor de pe linia de producție a uzinei principale din Wolfsburg. Astfel că nu ar fi o surpriză ca ID.1 să intre sub aripa subsidiarei cehe Skoda.

Mobilitatea entry-level low-cost în era electrică va fi una dintre pietrele de temelie ale planului de viitor al mărcii germane. Împreună cu versiunea de serie a modelului ID. 2all deja prezentat sub forma unui concept, viitorul model electric accesibil face parte din noua familie de mașini electrice mici dezvoltată sub umbrela mărcilor de volum din cadrul grupului Volkswagen.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

termice
Flotă verdeJuridic

După Germania, alte 6 țări europene se opun vehement interzicerii mașinilor termice

Dezbaterea privind viitorul motoarelor cu ardere internă se încinge din nou în...

benzină
Flotă verdeJuridic

Pe 10 decembrie, nu se va lua nicio decizie privind soarta vehiculelor pe benzină și diesel

Comisia Europeană și-a acordat timp suplimentar pentru a examina regulamentul aplicabil în...

Flotă verdeVehicule comerciale uşoare

Rewe testează ID.Buzz autonom

Retailerul german de produse alimentare Rewe testează livrarea de alimente către clienți...

2035
Analize de piațăFlotă verde

Finalul mașinilor termice în 2035? Piața muncii din Germania învinge politicile de mediu

Până de curând, Comisia Europeană pleda ferm pentru interzicerea înmatriculării mașinilor termice...