Motor Renault
Home Piaţa auto Industrie auto Renault scade emisiile de NOx

Renault scade emisiile de NOx

Grupul Renault se implică puternic în scăderea emisiilor vehiculelelor pe care le produce. În acest sens, toate vehiculele sale dotate cu motoare diesel vor fi echipate cu o serie de tehnologii menite să reducă emisiile de oxizi de azot (NOx).

Două dintre cele mai importante măsuri luate de Renault sunt mărirea duratei de viață a sistemului EGR și creșterea eficienței catalizatorului. În cazul sistemelor EGR, testele făcute de către francezi încă din iulie 2015 le permit să dubleze perioada în care acestea funcționează la eficiență maximă, fără vreun impact asupra fiabilității sau a performanțelor motorului. În același timp, noul catalizator folosit de către Renault va lucra la frecvențe mai mari, iar construcția sa va fi mai robustă. Astfel, el va fi capabil să funcționeze mai eficient la toate regimurile de rulare care corespund diferitelor condiții de trafic cotidiene.

Combinația celor două măsuri va permite scăderea emiziilor de NOx la jumătate. Ele vor echipa standard noile motoare diesel Euro 6b, începând cu luna iulie a acestui an. Mai mult, clienții care deja au achiziționat mașini echipate cu motoare Euro 6b produse de Renault anterior debutului acestei tehnologii, vor putea să solicite montarea celor două sisteme. O simplă vizită la un dealer autorizat va rezolva situația fără costuri din partea clienților. Ei vor fi anunțați de către Renault din timp despre disponibilitatea gratuită a sistemelor.

Pasul pe care-l face Renault este unul important în vederea alinierii la normele de poluare Euro 6d, care vor stabili valoarea maximă a emisiilor în condiții reale de trafic. Aceste norme vor fi însoțite de introducerea noului protocol RDE (Real Driving Emissions) și vor intra în vigoare în septembrie 2017.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

producția auto
Analize de piațăIndustrie auto

Europa a pierdut un sfert din producția auto din 2019. Perspectiva până în 2030 rămâne sumbră

În timp ce producția auto mondială și-a recăpătat nivelul anterior crizei, Europa...

stellantis
Industrie auto

Stellantis vinde uzina Brampton din Canada către compania militară Roshel

Grupul auto Stellantis a semnat un acord pentru vânzarea uzinei sale de...

BYD
Industrie auto

BYD analizează posibilitatea construirii unei fabrici de baterii în Portugalia

BYD ia în calcul construcția unei fabrici de baterii în Portugalia, o...

mașini
Industrie auto

Europa produce tot mai puține mașini și importă tot mai multe. China doboară recorduri la export

Cel mai recent Raport economic și de piață publicat de Asociația Constructorilor...