Olt
Home Infrastructură Podul de la Hărman – Podu Oltului (jud. Brașov), în pericol iminent de prăbușire. Ce soluție există?

Podul de la Hărman – Podu Oltului (jud. Brașov), în pericol iminent de prăbușire. Ce soluție există?

Administraţia publică a judeţului Braşov caută soluţii pentru rezolvarea problemei traficului rutier de la Hărman la Podu Oltului, în condiţiile în care podul peste Olt, situat pe DJ 112 şi care datează din anul 1920, a ajuns într-o fază avansată de degradare şi s-ar putea prăbuşi în orice moment.

Având în vedere că în urma evaluării stării tehnice a acestui pod autoritatea a planificat realizarea unuia nou pe amplasamentul celui existent, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian-Ioan Veştea, a analizat la faţa locului, variantele pentru o legătură rutieră directă între satul Podu Oltului şi Hărman, astfel încât locuitorii să nu fie nevoiţi să ocolească zeci de kilometri pentru a ajunge în centrul de comună sau în alte puncte de interes din judeţ.

La discuţii au participat prefectul Mihai-Cătălin Văsii, primarul din Hărman, Onoriu Velican, viceprimarul Sergiu Huţaru, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Braşov, Mihai Uţă, şi echipa de specialişti din cadrul Direcţiei Generale de Drumuri Judeţene şi Servicii Publice a Consiliului Judeţean.

Întâlnirea a avut loc în contextul în care Consiliul Judeţean a solicitat o expertiză de specialitate în ceea ce priveşte identificarea celei mai pretabile zone a râului Olt pentru amplasarea unui pod provizoriu de pontoane pe care să circule autoturismele. Astfel, o echipă de militari genişti de la Alba Iulia, cu sprijinul pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Ţara Bârsei” al judeţului Braşov a efectuat în cursul zilei de luni, 8 decembrie, măsurători şi testări ale adâncimii Oltului şi ale căilor de acces din proximitatea actualului pod, în vederea stabilirii posibilităţilor de amplasare şi montare a podului de pontoane.

„Am discutat despre cât de fezabilă este soluţia tehnică a unui pod provizoriu de pontoane, care să permită circulaţia vehiculelor cu masa de până la 3,5 tone pe toată perioadă în care vom desfăşura lucrările de construcţie a noului pod. Îi asigur pe locuitorii din Hărman şi Podu Oltului că temerile, nemulţumirile şi problemele lor sunt cunoscute la nivelul Consiliului Judeţean şi facem toate demersurile pentru a le soluţiona. Între a circula pe un pod care stă să se prăbuşească sau a ocoli peste 20 de kilometri pentru a ajunge în comună, vrem să alegem soluţia optimă: demolarea podului existent, o construcţie nouă care să-l înlocuiască şi o conexiune rutieră provizorie cât mai directă şi în condiţii de maximă siguranţă pentru cetăţenii din zonă. Mulţumesc Instituţiei Prefectului Braşov şi celorlalte instituţii pentru colaborare şi implicare”, a declarat preşedintele CJ Adrian-Ioan Veştea.

În zilele următoare, Consiliul Judeţean va primi propunerea tehnică şi devizul de cheltuieli aferente menţinerii podului de pontoane pe toată perioada în care se va realiza construcţia noului pod. Autorizaţia de construire a fost deja emisă şi conform graficului de execuţie pus la dispoziţie de firma proiectantă, lucrările ar urma să dureze 14 luni.

Construcţia noului pod a fost estimată la peste 22 de milioane de lei, fondurile fiind asigurate din bugetul Consiliului Județean Brașov.

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Acord pentru dezvoltarea a două vehicule electrice Ford pe platforma Ampere a Renault Group

 

Cinci greșeli frecvente care „omoară” bateriile

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Cornetu - Tigveni
Infrastructură

Autostrada Sibiu – Pitești A1. Stadiul lucrărilor pe secțiunea Cornetu – Tigveni se apropie de 15%

Stadiul fizic al lucrărilor pe secțiunea Cornetu-Tigveni a Autostrăzii Sibiu – Pitești...

DR1 - Vest Expres
Infrastructură

Proiect aprobat pentru DR1 – Vest Expres, șoseaua care va conecta Bd. Timișoara de Autostrada A0

Ministerul Transporturilor a aprobat Studiul de fezabilitate pentru DR1 – Vest Expres,...

Joseni - Ditrău
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. Autorizația de Construire pentru lotul Joseni – Ditrău

Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire pentru lotul 1D Joseni –...

Drumul Expres Focșani - Brăila
Infrastructură

Drumul Expres Focșani – Brăila. Contract semnat pentru supervizarea lucrărilor

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat, luni, contractul pentru supervizarea lucrărilor...