Pasajul Piaţa Sudului, inaugurat


Prin finalizarea pasajului rutier Piaţa Sudului va fi fluidizat traficul in zona de sud a orasului, va creste viteza de circulatie, iar timpul de asteptare in trafic scade cu 70%. Totodată, a fost realizat un nod multimodal care face legatura intre toate mijloacele de transport in comun ce tranziteaza Piata Sudului – metrou, autobuz, troleibuz, tramvai. Pasajul a fost prevăzut cu patru benzi de circulaţie, două pe fiecare sens, patru pasaje pietonale, opt lifturi pentru persoane vârstnice şi cu dizabilităţi şi patru scări rulante. De asemenea, au fost modernizate toate reţelele de utilităţi – apă, canal, gaze, electricitate, iluminatul public şi cablurile Netcity.
Practic, s-a construit un pasaj rutier subteran pe direcţia Calea Văcăreşti – Str. Niţu Vasile, cu lungimea totală de 360 m, cu câte două benzi pe fiecare sens de circulaţie – finalizat în proporţie de 100%
S-au realizat patru pasaje subterane pietonale în intersecţie, pe directia Str. Niţu Vasile – Calea Văcăreşti, de o parte şi dă alta a pasajului rutier şi către staţiile de tramvai. Din cele patru pasaje pietonale unul este 100% finalizat, iar celelalte trei în proporţie de 95%, adica mai sunt de executat o parte din finisaje.
Au fost executate lucrari de modernizare a carosabilului şi a trotuarelor în intersecţia Calea Văcăreşti – Şos. Olteniţei – Str. Niţu Vasile prin asigurarea in sensul giratoriu a patru benzi de circulatie – finalizat 100%
S-au construit localele adiacente rampelor pasajului rutier, cu cate doua benzi pe sens atat pe Calea Vacaresti cat si pe str. Nitu Vasile — finalizat 100%
S-a modernizat intreg sistemul de retele edilitare din zona (energie electrica, alimentare cu apa, canalizare, iluminat, netcity)—finalizat 100%
S-a reabilitat si modernizat linia de tramvai existenta, atat pe Calea Vacaresti, cat si pe Soseaua Oltenitei si s-au executat lucrari pentru liniile de troleibuz aflate in zona
A mai ramas de executat amenajarea peisagistica ( pavaje, spatiu verde), mai trebuie executate si alveolele pentru dirijarea traficului.
Contractul pentru construirea acestui pasaj a fost semnat in anul 2014, cu termen de finalizare 2015, dar din cauza unor erori de proiectare si a unui management defectuos, acest proiect a fost blocat. Astfel, Primăria Capitalei a pierdut, în 2015, finanţarea europeană şi doar 15% din fondurile comunitare au fost folosite pentru acest proiect, restul fiind banii Municipalităţii.
Valoarea totala a proiectului este de 18, 3 milioane de euro, faţă de 19,5 milioane de euro, suma calculata initial, a anunţat primarul general, Gabriela Firea.
În ceea ce priveşte inaugurarea liniei de tramvai, autorităţile au promis că executantul lucrarilor şi-a luat angajamentul de a finaliza lucrarile până la începutul anului şcolar, în jurul datei de 10 septembrie.