Advertisement

opt-sfaturi-despre-cum-sa-iti-cunosti-partenerii-de-afaceri-floteauto
Home Miscellanea Business Opt sfaturi despre cum să îţi cunoşti partenerii de afaceri

Opt sfaturi despre cum să îţi cunoşti partenerii de afaceri

Să mergi la o întâlnire de business nu este deloc o misiune simplă, iar câteodată tinde să devină una de-a dreptul imposibilă. Dincolo de cadrul protocolar, de zâmbetele şi imaginea agreabilă pe care ţi-o afişează, s-ar putea să întâlneşti un adevărat rechin, un speculator interesat să facă profit cu orice preţ. Tu ştii cu cine faci business?

O întâlnire de afaceri înseamnă, de multe ori, o adevărată bătălie într-un adevărat război psihologic în care, dacă nu ai o strategie, te poţi trezi capitulând în faţa unui adversar inferior, însă mult mai pregătit în astfel de confruntări.

Consultanţii de la agenţia de business information şi credit risk management KeysFin au adunat, într-un top inedit, opt dintre sfaturile pe care orice om implicat în business ar trebui să le urmeze atunci când merge să discute despre o afacere.

1. Afacerile nu se fac la restaurant

Tu ştii cu cine faci business? O întrebare pe care orice manager, agent de vânzări, orice om implicat în afaceri ar trebui să şi-o pună înainte de a bate palma cu partenerul său. Potrivit consultanţilor KeysFin, o regulă de aur în business este să îţi cunoşti partenerii „face to face” şi nu oriunde, ci la sediul lor.

„Este important să mergi să vezi logistica de care dispune firma – birouri, spaţii de lucru şi depozitare, să vezi atmosfera din firmă, angajaţii, să descoperi cum se prezintă în realitate cel sau cei care reprezintă compania, afirmă cei de la KeysFin.

Din punctul lor de vedere este esenţial să nu te laşi sedus de propunerea unei întâlniri într-un restaurant de lux, într-o cafenea sau într-un alt loc public şi să crezi că, dacă omul respectiv frecventează astfel de locaţii, este unul de încredere, este potent financiar, are în spate o afacere de succes. “Sunt frecvente cazurile în care ţeparii se folosesc de astfel de stratageme pentru a impresiona agenţi de vânzări, manageri fără experienţă”, spun consultanţii.

2. Citeşte-i reacţiile şi încearcă să-l descifrezi

Un manager bun, un agent de vânzări cu experienţă va ştii să îşi descifreze „subiectul”, folosindu-se de un arsenal de întrebări, de observaţii, care îl vor ajuta să înţeleagă dacă acesta spune adevărul, dacă ascunde ceva, să le folosească în negocierea contractului.

„E important să îi observi reacţiile, dacă se fâstâceşte, dacă se înroşeşte, transpiră, îşi subţiază vocea, evită contactul vizual atunci când îl întrebi lucruri concrete. Contează, de asemenea, modul în care răspunde la întrebările încrucişate, dacă evită răspunsuri şi dacă deviază de la subiect”, spun consultanţii KeysFin, care afirmă că o concluzie o poţi trage abia după 2-3 întâlniri.

„Prima impresie contează, însă nu este cea relevantă şi definitorie”, afirmă aceştia.

3. Documentează-te despre business-ul lui

Să mergi la o negociere fără să deţii date esenţiale despre afacerea partenerului este ca şi cum te-ai duce la război cu arcul, iar adversarul vine cu tunuri şi tancuri.

opt-sfaturi-despre-cum-sa-iti-cunosti-partenerii-de-afaceri-floteauto„Este important să ştii cine sunt acţionarii şi administratorii, situaţia financiară a companiei, ce asset-uri are, care este rotaţia stocurilor, cum este cash flow-ul companiei. Sunt date pe care le poţi afla din rapoartele de business information. Dacă n-ai un asemenea serviciu, în jungla economică din România, înseamnă să faci business cu ochii închişi, spun consultanţii KeysFin.

Informându-te temeinic, vei putea astfel să confrunţi datele pe care le deţii cu cele prezentate de partener, vei sesiza diferenţa dintre vorbe şi fapte şi vei putea avea un argument important în a-ţi impune condiţiile contractuale.

4. Află-i comportamentul de business

Este esenţial să îi cunoşti istoricul de business. Te va ajuta să eviţi ţepele, blocajul financiar, pierderile nedorite.

Consultanţii de la KeysFin spun că trebuie să te informezi despre comportamentul de plată, dacă partenerul este implicat în procese în legătură cu alţi colaboratori în calitate de pârât, dacă în istoricul lui există intrări în insolvenţă, falimente, incidente de plată majore.

„Sunt foarte multe cazuri în care, sub promisiunea unor contracte pe valori foarte mari, a perspectivei unui câştig important, mulţi ignoră comportamentul anterior al partenerului, considerând că relaţia pe care şi-au construit-o cu acesta are alte conotaţii. O mare greşeală”, afirmă economiştii.

5. Verifică dacă nu există un terţ surpriză în contract

De multe ori, în relaţiile de afaceri poate să apară o a treia parte. De exemplu, partenerul are un contract cu o bancă care îi impune anumite restricţii, poate un contract prin care şi-a gajat unele bunuri care au legătură cu relaţia cu tine, poate un furnizor strategic care poate să-i ridice probleme sau poate că beneficiază de o finanţare UE care îi impune anumite restricţii.

Trebuie să îţi asumi din start impactul acestui factor asupra relaţiei de afaceri.

6. Afacerile, un fel de passo doble

Negocierea unui contract este precum un dans de societate în care este bine să cunoşti foarte bine paşii. Să impui ritmul, să te laşi condus, să te sincronizezi cu partenerul. Sunt reguli esenţiale care îţi pot aduce un business profitabil.

„Totul depinde de modul în care acţionează partenerul tău. Dacă, de exemplu, este un personaj agreabil, dezinvolt, nu te prezenta cu o figură taciturnă şi invers. Totul este să nu te laşi manipulat şi mai ales să ştii să impui respect, să creezi nişte limite bine definite în care discuţia despre business să se impletească cu dezvoltarea unei relaţii personale eficientă în atingerea scopului tău”, spun consultanţii.

7. Nu exclude latura umană din business

Acesta este un aspect esenţial în dezvoltarea unei relaţii de business de lungă durată. „Este bine să ai o relaţie deschisă cu partenerul, să încerci să-i captezi încrederea, prietenia, să te informezi de pe reţelele sociale sau din alte surse ce preferinţe are, cum se distrează, unde călătoreşte, ce pasiuni are”, spun cei de la KeysFin.

Astfel vei putea inclusiv să eviţi situaţii de risc precum, de exemplu, un divorţ ce presupune partajul bunurilor comune, ce poate să-i influenţeze business-ul, sau, cine ştie, să cadă în patima jocurilor de noroc.

8. Menţine relaţia activă

Să închei un contract pe termen lung nu înseamnă că relaţia de afaceri trebuie să se rezume numai la emis facturi. Consultanţii de la KeysFin spun că menţinerea unei relaţii active de afaceri este absolut esenţială pentru dezvoltarea business-ului.
„Este bine să cauţi metode să-l informezi cu privire la activitatea firmei tale, să îl inviţi la evenimente, să te foloseşti de toate oportunităţile pentru a dezvolta un parteneriat activ, care poate fi extins atât ca paletă de servicii şi produse cât şi ca valoare”, au mai spus aceştia.

Potrivit oficialilor KeysFin, piaţa serviciilor de business information şi credit risk management va continua să crească şi în 2015, în condiţiile în care „tot mai mulţi investitori au înţeles că riscurile unui business pot fi gestionate mai bine dacă deţii informaţii complete despre mediul de afaceri în care activezi şi despre firmele cu care ai sau vrei să ai relaţii contractual”.

Înfiinţată în anul 2007, compania KeysFin acordă servicii de business information şi credit management dedicate mediului de afaceri, de la rapoarte de credit, monitorizare, analiza competiţiei, la studii şi analize de sector necesare companiilor care doresc să dezvolte un business sănătos pe piaţa românească. KeysFin a încheiat anul 2014 cu afaceri de aproximativ 1 milion de lei, în creştere cu 39% faţă de nivelul înregistrat în 2013 şi aproape duble faţă de nivelul din 2012. Evoluţia pozitivă a cifrei de afaceri a fost influenţată de creşterea numărului clienţilor cu 168%, cei mai mulţi fiind companii din sectorul financiar-bancar, dar şi din retail şi alte segmente economice.

Pentru 2015, KeysFin şi-a propus să îşi extindă plaja de clienţi cu peste 50% şi să îşi crească, astfel, afacerile cu peste 40%. „Este foarte important,de asemenea, să stabilizăm business-ul pentru a fi în continuare un partener stabil, dar în acelaşi timp inovativ”, afirmă oficialii KeysFin.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Afacerile din transporturi
BusinessTransporturi

Afacerile din transporturi au scăzut cu 7% în primele 4 luni din 2024

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a...

afacerile
Business

Afacerile din comerțul cu autovehicule în creștere cu 5,5% în primele 4 luni

Afacerile din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor...

Volkswagen
BusinessIndustrie auto

Volkswagen redirecționează o treime din investițiile în mașini electrice către modelele diesel și pe benzină

Confruntați cu realitatea unei piețe electrice aflate în dificultate, producătorii își reajustează...

China
Business

Europenizarea mașinilor electrice din China

Creșterea taxelor vamale aplicate vehiculelor electrice din China ar putea redefini peisajul...