Advertisement

embargoul
Home Administrare flote Carburanţi Oamenii de afaceri din Germania de Est nu vor embargou asupra petrolului rusesc

Oamenii de afaceri din Germania de Est nu vor embargou asupra petrolului rusesc

Embargoul echivalează cu o „autodistrugere a economiei din Germania de Est”, au avertizat mai multe asociații de business din Germania de Est și Berlin.

Oamenii de afaceri se tem că impunerea embargoului asupra petrolului rusesc până la începutul anului viitor va avea consecințe grave pentru aprovizionarea cu carburanți și pentru locurile de muncă din Berlin, Brandenburg, Mecklenburg-Pomerania de Vest și vestul Poloniei și cer guvernului federal să oprească aceste planuri.

„Securitatea aprovizionării cu produse din rafinăria PCK nu ar mai fi garantată”, a explicat asociația oamenilor de afaceri din Schwedt/Oder, citată de agenția de presă DPA. Rafinăria, deținută de Shell și Eni împreună cu rușii de la Rosneft, aprovizionează cu combustibil mari părți din estul Germaniei.

„Rezultatul va consta în reduceri severe de locuri de muncă în industrie, agricultură și silvicultură, comerț, precum și în sectoarele de catering și turism. O penurie generală în aprovizionare, combinată cu creșteri de preț necontrolabile, ar fi inevitabile”, au mai avertizat oamenii de afaceri. Antreprenorii fac presiuni pentru negocieri de pace.

„Conform datelor deținute până în prezent, funcționarea în continuare a rafinăriei va fi posibilă odată cu instituirea embargoului petrolier, dar, inițial, doar cu performanțe limitate. Mă bazez pe promisiunile făcute de reprezentanții guvernului federal că vor fi implementate măsuri pentru a menține deschisă rafinăria și, în special, pentru a proteja forța de muncă”, a afirmat ministrul Economiei din Brandenburg, Jörg Steinbach, citat de DPA. În rafinărie lucrează peste 1.200 de angajați.

În luna mai, statele membre UE au impus un embargo asupra importurilor de petrol rusesc pe mare, care va intra în vigoare până la sfârșitul acestui an. La insistențele Ungariei, embargoul se aplică doar petrolului importat pe mare, nu prin oleoducte, precum cel adus prin conducta Druzhba. Într-o declarație de protocol, Germania și Polonia au renunțat, însă, voluntar la petrolul din conducte.

Acest lucru afectează rafinăria PCK din Schwedt și rafinăria Leuna din Saxonia-Anhalt, care sunt conectate la conducta rusă Druzhba. Leuna a găsit alternative, însă pentru PCK se caută încă o soluție.

 

 

CITEȘTE ȘI:

Tot mai multe accidentele grave în care sunt implicaţi conducătorii de trotinete electrice

China, Norvegia și Suedia, cele mai pregătite pentru trecerea la vehicule electrice. Studiu EY

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Carburanţi

DKV Mobility extinde rețeaua de acceptare App&Go

DKV Mobility, furnizor european de top de servicii și soluții de plată...

biodiesel
CarburanţiFiscalitate

După mașinile electrice, Comisia Europeană va taxa și biodieselul importat din China

După ce a introdus taxe vamale suplimentare pentru vehiculele electrice chinezești, Comisia...

motorină
CarburanţiTransporturi

Pentru transportatori, subvenția destinată accizei la motorină crește la 20 de bani/litru

În ședința de Executivului de miercuri, a fost aprobată Hotărârea de Guvern...

acciza
CarburanţiFiscalitate

Ministerul Finanțelor propune creșterea subvenției la acciza pentru combustibil pentru transportatori și distribuitori

Ministerul Finanțelor a publicat în transparență un proiect de act normativ prin...