Noile reguli de călătorie cu avionul. Când trebuie să te prezinţi la aeroport

În perioada stării de alertă, autorităţile au impus o serie de reguli şi măsuri atât pentru operatorii aerieni, cât şi pentru administraţia aeroporturilor. Acestea sunt prevăzute în Ordinul comun al ministrului transporturilor şi al ministrului sănătăţii nr. 984/829/15.05.2020 pentru transportul în condiţii de siguranţă sanitară a persoanelor şi pentru prevenirea răspândirii epidemiei Covid-19.



reguli

Noile măsuri şi reguli care se impun a fi implementate în domeniul transportului aerian, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19 sunt următoarele:

Pentru aeroporturile din România

1. Pentru a evita aglomerările, companiile aeriene / agenţii de handling vor informa pasagerii să se prezinte la aeroport cu 3 ore înainte de ora programată de decolare.

2. În vederea asigurării distanţei de protecţie între persoane se vor reconfigura atât traseele de deplasare a persoanelor, cât şi suprafeţele de staţionare temporara în zonele nerestricţionate, cum sunt parcările publice din faţa terminalelor de pasageri, peroanele de la intrarea în terminalele de pasageri, sălile de aşteptare din interiorul terminalelor de pasageri, ghişeele de înregistrare (check-in, ticketing), zonele de alimentaţie publică, birourile de informare, zona de aşteptare pentru efectuarea controlului accesului, zonele de îmbarcare, zonele de ridicare a bagajelor şi zonele pentru efectuarea evaluării epidemiologice precum şi zonele de control trecere frontieră.

3. Procesul de verificare a temperaturii şi gestionarea persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile de sănătate în vederea efectuării călătoriei, prin raportare la prevederile legale şi normele sanitare, este în sarcina instituţiilor/agenţiilor statului care au competenţe legale în acest sens.

4. Pentru a asigura măsurile de menţinere a distanţării sociale se vor creaculoare în interiorul cărora se vor marca pe pardoseala, cu autocolante, linii de demarcaţie pentru păstrarea distanţei minime între pasageri (faţă-spate şi lateral).

5. Ghişeele de check-in se vor deschide cu 3 ore înainte de ora planificată pentru decolarea aeronavei.

6. Pentru fiecare cursa, se va asigura un efectiv suficient de angajaţi pentru asigurarea procesării pasagerilor la ghişeele check-in.

7. Vor fi luate măsuri privind adaptarea semnalisticii şi mesajelor video care rulează pe monitoarele din zona de control de securitate, astfel încât să fie prezentate instrucţiuni cu privire la menţinerea distanţării de protecţie;

8. Administratorii aeroporturilor vor stabili împreună cu agenţii de handling proceduri pentru asigurarea transportului pasagerilor spre/dinspre avion în grupuri care să asigure distanţe minime între pasageri, fără a depăşi 50% din capacitatea mijlocului de transport.

9. În zonele critice identificate (spaţii cu utilizare intensă, cum ar fi zonele de control de securitate, zonele de control trecere frontieră, zonele de ridicare a bagajelor, zonele de triaj epidemiologic, grupuri sanitare) va creşte frecvenţa de realizare a operaţiunilor de dezinfecţie a suprafeţelor şi volumelor pentru eliminarea riscului de contaminare, după cum urmează:

  • dezinfecţie aer/suprafeţe cu substanţă biocida – cel puţin la 4 ore, dacă există activitate de zbor; dezinfectarea tăvilor de la filtrele de securitate – cel puţin o dată pe tură;
  • dezinfecţia grupurilor sanitare – cel puţin la 2 ore;

Totodată se vor asigura următoarele măsuri:

  • amplasare covoare cu soluţie dezinfectantă pe fluxurile de circulaţie a pasagerilor şi personalului;
  • amplasare dozatoare cu dezinfectant pe fluxurile de circulaţie a pasagerilor şi personalului, în special la intrarea în terminale şi în zona porţilor de îmbarcare;
  • amplasare dozatoare cu şerveţele dezinfectante pe fluxurile de circulaţie a pasagerilor şi personalului;

Ventilarea naturală va fi îmbunătăţită pe cât posibil în terminale, în timp ce recircularea aerului va fi redusă.

Având în vedere că măsurile de protecţie sanitară afectează capacitatea de procesare a pasagerilor, administratorul aeroportului, după consultare cu transportatorii aerieni şi celelalte autorităţi cu atribuţii în punctele de trecere a frontierei, va corela programul de zbor cu noile capacităţi de procesare rezultate din aplicarea măsurilorde protecţie sanitară.

Operatorii aerieni

1. Pasagerii vor fi încurajaţi sa efectueze operaţiunile de check-in on-line.

2. Se vor asigura echipamente de protecţie pentru membrii echipajelor.

3. Purtarea măştii de protecţie de către piloţi în cazul în care este necesară părăsirea cabinei de pilotaj va fi obligatorie, precum şi dezinfectarea după terminarea sarcinilor în afara cabinei de pilotaj.

4. Aeronavele vor fi dotate cu substanţe dezinfectante şi echipamente de protecţie de rezervă.

5. Dezinfectarea mâinilor este obligatorie pentru personalul navigant după fiecare interacţiune cu pasagerii sau bunurile acestora.

6. Interzicerea accesului în cabina a personalului de sol de la escală, cu excepţia celui dedicat pentru curăţenie şi dezinfecţie sau a personalului tehnic.

7. Accesul în cabina de pilotaj este interzis oricărei persoane care nu este membră a echipajului de zbor.

8. Mişcările în cabină se vor reduce la un minim necesar.

9. Vor fi interzise echipamente sau materiale de protecţie care ar putea obstrucţiona accesul la echipamentele de urgenţă, ar împiedica accesul la măştile de oxigen, ar împiedica accesul la căile de evacuare de urgenţă sau ar limita contactul vizual sau auditiv cu echipajul de cabină.

10. Serviciul la bord va fi suspendat/limitat pe rute/destinaţii în funcţie de nivelul de risc declarat de autorităţi.

11. Pasagerii vor fi grupaţi pe familii şi, în măsura posibilităţilor, cât mai distanţaţi.

12. Dezinfectarea aeronavei se va realiza obligatoriu după fiecare rotaţie.

13. Purtarea măştii este obligatorie pentru accesul la bordul aeronavelor precum şi pe toată durata călătoriei.

14. Accesul la bord va fi permis doar cu un bagaj de mână.

15. Materialele printate vor fi eliminate de la bord, cu excepţia instrucţiunilor de salvare şi a pungii.

16. Pasagerii vor fi instruiţi cu privire la completarea in timpul zborului, după caz a formularului PUBLIC HEALTH PASSENGER LOCATOR FORM (Ediţia 15 a Anexei 9 OACI) sau a altui document solicitat de autoritatea competenta în domeniul sănătăţii publice şi predarea acestuia la debarcare, autorităţii competente pentru sănătatea publică.

17. Pasagerii vor fi informaţi cu privire la regimul care le va fi aplicat la sosirea în România.

18. Se vor aplica procedurile stabilite pentru cazurile în care la bordul aeronavei sunt identificaţi pasageri simptomatici.

19. Pasagerii vor fi instruiţi cu privire la procedurile de debarcare astfel încât sa se evite contactul personal.

 

CITEŞTE ŞI:

Noile reguli de călătorie cu metroul. Care va fi frecvenţa trenurilor

Cele 7 reguli pentru transportul rutier de persoane în perioada stării de alertă

Starea de alertă a intrat în vigoare. Textul integral al Hotărârii şi al Anexei cu noile reguli

 

Adaugati comentariu