Advertisement

Transportul public
Home Transporturi Noi reguli în transportul de călători din regiunea București – Ilfov

Noi reguli în transportul de călători din regiunea București – Ilfov

Conform contractelor de delegare a gestiunii serviciului public de transport de călători cu operatorii din Regiunea București – Ilfov, semnate de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) cu Societatea de Transport Bucuresti – STB, Serviciul Transport Voluntari – STV și Ecotrans STCM, sub sancțiunea amenzilor aplicate de TPBI, operatorii și-au asumat anumite condiții de calitate a serviciului oferit călătorilor.

Noile contracte de delegare a gestiunii serviciului de transport public de calatori, alaturi de noua politica tarifara pentru toata Regiunea Bucuresti – Ilfov, au intrat in vigoare din data de 1 august.

Contractul parafat cu Societatea de Transport Bucuresti – STB SA, Serviciul Transport Voluntari – STV SA si Ecotrans STCM SRL este valabil pentru o perioada de zece ani, in timp ce in cazul Regio Serv Transport SRL, acesta va fi semnat pe aceeasi perioada, dupa ce va fi obtinut avizul din partea Consiliului Concurentei.

Astfel, vehiculele vor fi igienizate permanent si iluminate corespunzator in salonul calatorilor, iar programul de circulatie va fi respectat cu strictete. Operatorii vor fi monitorizati cu atentie si vor fi sanctionati in cazul in care vor fi constatate nereguli. De asemenea, instalatiile de climatizare ale vehiculelor care sunt dotate cu aceasta utilitate trebuie sa fie functionale, iar daca aceasta se defecteaza in timp ce vehiculul este pe traseu, conducatorul acestuia are obligatia de a anunta imediat operatorul.

„Daca se constata ca aerul conditionat nu functioneaza din alte motive decat defectarea pe traseu, operatorul caruia ii apartine vehiculul va fi sanctionat”, precizeaza sursa citata.

Pe de alta parte, operatorii vor avea obligatia de a afisa in mijloacele de transport in comun atat indicativul vehiculului, cat si adresa de email si numarul de telefon unde calatorii sa poata sesiza problemele aparute, pentru a fi solutionate cat mai operativ.

In plus, toti operatorii vor fi obligati sa investeasca in dezvoltarea serviciului cel putin 1% din cheltuieli. O alta obligatie a operatorilor ar fi ca peste 60% din cheltuielile cu formarea personalului sa fie alocate pentru angajatii care lucreaza direct cu publicul.

Totodata, prin noile prevederi contractuale, operatorii vor putea achizitiona doar autobuze prietenoase cu mediul (de exemplu, electrice, hibrid sau cu combustibili alternativi sau cu combustibili fosili, dar cu respectarea normei de poluare cea mai recenta, in prezent de Euro 6).

„Cele mai drastice sanctiuni pe care TPBI le poate aplica celor patru operatori de transport sunt stabilite pentru situatia in care vehiculele nu ies in traseu cu sistem functional de monitorizare prin GPS. Operatorii au obligatia de a se asigura ca toate vehiculele scoase pe trasee sa aiba GPS-ul functional, pentru a fi monitorizate. TPBI incurajeaza publicul calator sa semnaleze problemele observate in mijloacele de transport in comun si ii asigura pe acestia ca reclamatiile sunt luate in seama si se incearca solutionarea acestora, inclusiv prin aplicarea de sanctiuni catre operatori, in conformitate cu prevederile din noile contracte semnate”, mentioneaza TPBI .

TPBI este primul organism, creat la nivel regional, care a fost constituit sub forma unei structuri de cooperare a celor 42 de autoritati publice locale din regiune, primind mandat din partea acestora pentru infiintarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea si gestionarea serviciului de transport public de calatori pe toata aria de competenta, conform Regulamentului CE 1370/2007.

 

CITEȘTE ȘI:

Creșterea vânzărilor de mașini electrice va scumpi metale, precum litiu, cobalt și cupru

Circulație deschisă pe bretelele 3 și 4 ale Nodului Rutier Sebeș

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

afacerile din transporturi
Transporturi

Afacerile din transporturi au scăzut cu 4,6% în primele 5 luni din 2024

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a...

motorină
CarburanţiTransporturi

Pentru transportatori, subvenția destinată accizei la motorină crește la 20 de bani/litru

În ședința de Executivului de miercuri, a fost aprobată Hotărârea de Guvern...

Arabia Saudită
Transporturi

România a semnat cu Arabia Saudită un Memorandum de Înţelegere pentru dezvoltarea transportului intermodal

România a semnat, luni, un Memorandum de Înţelegere cu Arabia Saudită pentru...

AEO
FinanciarTransporturi

Facilitățile pentru companiile care dețin certificarea AEO se extind pe aria RO e-Transport

La 30 iunie 2024, a expirat perioada de grație pentru aplicarea de...