mobilitatea verde
Home Piaţa auto Flotă verde Ministrul Dezvoltării a semnat noi contracte pentru investiții în mobilitatea verde

Ministrul Dezvoltării a semnat noi contracte pentru investiții în mobilitatea verde

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 25 de noi contracte finanțate prin Componenta 10 – Fondul local din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Contractele încheiate între autorități publice locale și Ministerul Dezvoltării vizează achiziționarea de mijloace de transport nepoluante și stații de încărcare, iar valoarea totală a acestora este de 125.162.305,76 lei lei.

Aceste proiecte se alătură celorlalte 15 contracte de finanțare semnate, până în prezent, prin Componenta 10 – Fondul Local din PNRR, a precizat ministrul dezvoltării.

Contractele de finanțare semnate pentru investiții în mobilitatea verde vizează:

– în mobilitatea rurală verde a comunei Focuri (jud. Iași), prin achiziționarea de mijloace de transport public nepoluante – 1.464.503,25 lei;
– achiziționarea de microbuze nepoluante prin parteneriatul format între comunele Miroși și Căldăraru (jud. Argeș) – 2.929.006,50 lei;
– achiziționarea de microbuze nepoluante prin parteneriatul format între comunele Dobrotești, Ciolănești și Zâmbreasca (jud. Teleorman) – 2.929.006,50 lei;
– achiziționarea de microbuze nepoluante prin parteneriatul format între comunele Hârsești (jud. Argeș) și Corbu (jud. Olt) – 1.464.503,25 lei;
– achiziționarea de microbuze nepoluante prin parteneriatul format între comunele Stolnici, Lunca Corbului și Săpata (jud. Argeș) – 4.393.509,75 lei;
– achiziționare de microbuze electrice pentru comunele Orodel și Vela (jud. Dolj) – 2.929.006,50 lei;
modernizarea și extinderea transportului public de călători prin achiziționarea de autobuze electrice în municipiul Bârlad – 8.540.982,95 lei;
– achiziționarea de microbuze nepoluante în orașul Zărnești (jud. Brașov) – 1.464.503,25 lei;
– achiziționarea de vehicule nepoluante în comuna Rodna (jud. Bistrița-Năsăud) – 2.929.006,50 lei;
realizarea transportului public electric în orașul Baia de Arieș (jud. Alba) și zona periurbană – 1.464.503,25 lei;
– achiziționarea de microbuze nepoluante în comuna Voinești (jud. Iași) – 1.464.503,25 lei;
– achiziționarea de microbuze electrice pentru comunele Amărăștii de Jos și Amărăștii de Sus (jud. Dolj) – 2.929.006,50 lei;
– achiziționarea de microbuze nepoluante în comuna Huruiești – Dealu Morii (jud. Bacău) – 2.929.006,50 lei;
– achiziționarea unui mijloc de transport în comun nepoluant și a unor stații de încărcare în comuna Hodac (jud. Mureș) – 1.464.503,25 lei;
– realizarea transportului public local cu mijloace ecologice în municipiul Brad și comuna Crișcior (jud. Hunedoara) – 11.387.977,27 lei;
– achiziționarea unui microbuz nepoluant și a unui punct de reîncărcare pentru vehicule electrice în comuna Ciohorăni (jud. Iași) – 1.464.503,25 lei;
– transport public local cu mijloace ecologice în orașul Mioveni și comuna Davidești (jud. Argeș) – 10.216.374,67 lei;
– achiziționarea unui microbuz care să deservească comunitatea comunei Gherghița (jud. Prahova) – 1.171.602,60 lei;
– achiziționarea unui microbuz nepoluant în comuna Răchiți (jud. Botoșani) – 1.464.503,25 lei;
– transport verde în Zona Urbană a municipiului Oltenița – 14.234.971,59 lei;
– implementare transport public în orașul Șimleu Silvaniei (jud. Sălaj), prin achiziționarea de autobuze nepoluante – 8.540.982,95 lei;
– achiziționarea unui mijloc de transport în comun nepoluant și a unor stații de încărcare în comuna Solovăstru (jud. Mureș) – 1.429.355,17 lei;
– achiziționarea unui microbuz nepoluant utilizat în scopuri comunitare pentru comuna Râu de Mori (jud. Hunedoara) – 1.464.503,25 lei;
– achiziționarea de mijloace de transport nepoluante în Zona Metropolitană Brașov – 33.027.477,29 lei;
– unui microbuz nepoluant în scop comunitar în comuna Mironeasa (jud. Iași) – 1.464.503,25 lei.

 

 

CITEȘTE ȘI:

România, singura ţară din Europa Centrală unde piaţa de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare noi creşte în 2022

Organizaţiile câștigă beneficii financiare neașteptate în urma inițiativelor climatice

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

electrificarea
Flotă verde

Tendințe în electrificarea flotelor. Interesul companiilor crește, însă adoptarea rămâne prudentă

32% dintre companii declară că au în plan trecerea către o flotă...

STB
Flotă verdeTransporturi

Aproape jumătate de miliard de lei pentru modernizarea și înverzirea flotei STB

Flota Societății de Transport București (STB) va beneficia de o infuzie de...

electrice
Flotă verde

Explozie de modele electrice sub 25.000 de euro, dar oferta de vehicule termice rămâne mai generoasă. Studiu T&E

Aproape 40 de modele electrice noi au fost lansate în prima jumătate...

încărcare
Flotă verde

Peste 10.000 de puncte publice de încărcare în România. Analiză Global Payments

La finalul trimestrului al treilea din 2026, România a depășit pragul de...