Mini Electric Concept
Home Piaţa auto Flotă verde Mini Electric: tot ce știm despre viitorul model!

Mini Electric: tot ce știm despre viitorul model!

Vă prezentăm în premieră un clip video cu linia de producție a viitorului Mini Electric. Iată tot ce știm despre modelul care va fi lansat în ultima parte a acestui an.

BMW trage tare: ne mai despart câteva luni până-l vom simți în ”tablă și electroni”. Iată TOT ce știm despre el până în acest moment:

Cum se mișcă linia de producție?

Vedeți aici:

Unde va fi produs?

În uzina din Oxford. De văzut dacă Brexit va muta liniile de producție, dar este improbabil: britanicii ar trebui să fie ultimii care să ”părăsească corabia”. …sau nemții, mă rog… Cert este că se va numi Cooper S E.

Când va fi lansat?

Prima dată am luat contact cu un Mini Electric la Salonul de la Los Angeles, în 2008. Acum, avem confirmarea oficială: în 2019, odată cu aniversarea a 60 de ani de Mini, va apărea pe piață. Probabil evenimentul se va consuma în toiul verii, în iulie, la una din întrunirile organizate de Mini în Regatul Unit. Livrările vor începe, foarte probabil, în martie 2020, inițial în Marea Britanie (conform autocar.uk).

Cum va arăta?

Aproape la fel ca versiunea cu 3 uși. Se va distinge doar la nivel de detaliu: calandru plin, fără fante de răcire, tușe colorate, jante personalizate, elemente aerodinamice noi.  Ar putea exista două versiuni exterioare, una mai ”civilă”, alta mai sportivă, așa cum sugerează fotografiile scăpate pe internet de Mini. Foarte probabil, versiunea cu trei uși va fi singura disponibilă, deci nu vă așteptați la un ”cinci uși” sau la un cabriolet.

Mini Electric Concept

Ce tehnică va ascunde?

Clar, nu se va baza pe ultima tehnologie electrică dezvoltată de BMW, care va fi montată în premieră pe iX3 în 2021. În schimb, foarte probabil va primi sistemul de propulsie de la BMW i3 de 94 Ah, model 2016: baterie de 33 kW (29 kW utili), motor de 181 CP de pe i3s. Va avea garda la sol cu aproape 2 cm mai înaltă decât Mini Cooper S și o distribuție a maselor pe punți de 64/46% (conform Top Gear). Tot publicația britanică spune că vor fi trei trepte de regenerare a energiei (maxim, apoi 0,19 g și 0,11 g), iar suspensia va fi foarte probabil reglată similar cu a lui Cooper S.

Citește aici testul cu Mini One D!

Ce performanțe va avea?

Bazându-ne pe datele lui i3s și adăugând cele 250 kg extra și aerodinamica mai slabă, probabil că autonomia reală va fi undeva la 160-200 km, în funcție de tipul rutei. BMW i3s acoperea aproximativ 200-225 km în realitate. Accelerația 0-100 km/h va dura 7-8 secunde.

Citește aici testul cu BMW i3s!

Cât va costa?

În Marea Britanie, cât un Cooper S, deci aproximativ 25.000 de lire sterline. În România, pe site-ul Mini, este afișat un preț de pornire de 36.949 euro cu TVA (31.049 euro fără TVA). Asta înseamnă că âl veți putea cumpăra prin Programul Rabla cu 26.949 euro.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

utilitarelor ușoare
Flotă verdeVehicule comerciale uşoare

ACEA: Pentru electrificarea utilitarelor ușoare este nevoie de o abordare diferită

Adoptarea utilitarelor ușoare electrice este în creștere, dar segmentul a rămas încă...

BMW
Flotă verde

BMW a primit o mega-comadă de mașini electrice de serviciu

Katoen Natie, furnizor belgian de servicii logistice și portuare la nivel internațional,...

amazon
Flotă verde

Amazon operează 50.000 de autoutilitare electrice, dar se află abia la jumătatea drumului față de obiectivul pentru 2030

Amazon operează peste 50.000 de autoutilitare electrice de livrare în întreaga lume,...

praga
Flotă verde

În noul centru de mare capacitate din Praga, 161 de mașini electrice pot fi încărcate simultan

Praga a pus în funcțiune un centru de încărcare inteligent, de mare...