trafic
Home Transporturi MDRAP provoacă haos în transportul rutier

MDRAP provoacă haos în transportul rutier

Justificând nevoia de implementare în legislația românească a Regulamentului CE 1370/2007 privind serviciile publice de transport călători, Ministerul Dezvoltării Regionale a prezentat în cadrul unei dezbaterii având ca temă modificarea Legii 92 a transportului public local un proiect de lege care contravine atât Regulamentului mai sus menționat cât și legislației românești. 

 

Politica pe care o asumă MDRAP este de aplicare a obligației de serviciu public adică de acordare de drepturi exclusive și compensații bănești pentru tot transportul regulat de călători desfășurat în România în contradicție cu prevederile Reg CE 1370 care stabilește în ce condiții este nevoie de transformarea serviciilor comerciale în servicii de transport ce capătă obligație de serviciu public.

condusul-ecologic-reduce-consumul-cu-20-floteauto

Prin această modificare legislativă MDRAP elimină din România transportul comercial și distruge firmele românești de profil punând în plus o presiune imensă pe bugetele administrației publice locale ce vor fi nevoite să subvenționeze transportul.

Politizarea transportului public și aplicarea după bunul plac și interese personale a legislației a condus în ultimii ani la o deformare continuă a pieței concurențiale și la falimentul transportului public local, la creșterea nivelului de corupție, la scăderea investițiilor în domeniu și nu în ultimul rând la scăderea mobilității pasagerilor.

Delegația Federației Operatorilor Români de Transport prezentă la dezbaterile desfășurate în data de 20.01.2016 la sediul MDRAP a constatat că discuțiile au avansat extrem de greu deoarece reprezentanții MDRAP și ai ANRSC insistă să reglementeze tot transportul județean ca fiind de utilitate publică, cu desființarea transportului pe curse regulate în regim comercial ceea ce înseamnă: licitație organizată de fiecare consiliu județean în parte cu criterii stabilite diferit de la județ la județ, preț impus de CJ respectiv profit impus și plafonat la 5%, 7% sau maxim 10% .

FORT a solicitat includerea în lege a distincției clare între transportul comercial și cel de utilitate publică în baza unor criterii obiective prin care un traseu efectuat în regim comercial poate deveni serviciu de utilitate publică. De asemenea FORT a solicitat ca tot transportul comercial să fie trecut la Ministerul Transporturilor (curse interjudețene, județene și locale) iar cel de utilitate publică să fie organizat de Consiliile locale/județene.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Milano
Transporturi

Parcare gratuită în Milano pentru cei care folosesc o mașină la comun

Municipiul Milano și Zona Metropolitană a acestuia, în colaborare cu platforma BePooler,...

PNRR
Flotă verdeTransporturi

Bilanț PNRR: Peste 1.100 de vehicule nepoluante și mii de stații de încărcare, raportate de Ministerul Dezvoltării

Ministerul Dezvoltării a anunțat, luni, că a atins și a depășit țintele...

Ningbo Ocean Shipping
Transporturi

Chinezii de la Ningbo Ocean Shipping intră pe piața transportului de automobile. Prima navă aduce 5.400 de mașini electrice în Europa

Ningbo Ocean Shipping, divizia de transport maritim de linie a grupului Ningbo-Zhoushan...

diesel Euro 5
JuridicTransporturi

Mașinile diesel Euro 5 vor fi interzise în nordul Italiei de la 1 octombrie 2026. Cine nu vrea?

Amânată deja de două, interdicția mașinilor diesel Euro 5 în patru regiuni...