Interviu cu Oana Iancu, Director Comercial Business Lease
Traversăm o perioadă complicată, cu creșteri de impozite, taxe și prețuri. Care sunt așteptările dvs. în privința economiei românești și cum credeți că vor influența aceste evoluții industria de leasing operațional?
În ultimii ani, mediul de afaceri din România s-a obișnuit să funcționeze într-un „carusel” de schimbări. Unele previzibile, altele apărute peste noapte: taxe și impozite mai mari, prețuri care continuă să crească, presiune tot mai mare pe bugete și resurse. În fața acestor provocări, companiile sunt nevoite să ia decizii nu doar despre cum gestionează prezentul, ci și despre cum își protejează viitorul.
Tocmai în astfel de momente leasingul operațional își arată cel mai bine valoarea. Nu mai este doar o opțiune convenabilă de finanțare, ci un aliat strategic. Prin transformarea investițiilor mari în costuri lunare clare și predictibile, organizațiile pot păstra lichiditățile acolo unde contează, pot susține proiecte de creștere și pot planifica cu mai multă siguranță, chiar și atunci când contextul economic este imprevizibil.
Experiența ne arată că în perioadele dificile parteneriatele contează mai mult ca oricând. De aceea, misiunea noastră este să fim alături de companii nu doar ca furnizor de mobilitate, ci ca partener strategic, care construiește împreună cu ele soluții adaptate ritmului și obiectivelor lor. Iar dacă 2025 a adus numeroase provocări, a adus și o lecție importantă: companiile care rămân agile, curajoase și orientate spre strategie nu doar că rezistă schimbării – ci o transformă într-un motor real de creștere.
Ce ne puteți spune despre creșterea costurilor finanțărilor?
Creșterea costurilor de finanțare a fost una dintre realitățile majore ale acestui an. A fost un efect direct al contextului economic: dobânzi mai mari, măsuri monetare restrictive și o presiune generală asupra costurilor de capital. Pentru multe companii, acest lucru a însemnat nevoia de a-și regândi investițiile și modul în care folosesc resursele financiare.
Într-un astfel de context, leasingul operațional s-a dovedit din nou un instrument de echilibru. Avantajul său este că oferă predictibilitate într-un mediu impredictibil: costurile sunt clare și constante pe toată durata contractului, iar companiile pot bugeta cu precizie și fără surprize neplăcute. Mai mult decât atât, valoarea reală nu stă doar în finanțare în sine, ci în întregul proces de optimizare din jurul acesteia.
De la alegerea flotei potrivite, care să răspundă exact nevoilor operaționale, până la serviciile de întreținere, managementul utilizării sau remarketingul la final de contract, fiecare detaliu contează. Iar când toate aceste elemente sunt gândite strategic, impactul creșterii costurilor de finanțare poate fi redus semnificativ. În esență, nu este vorba doar despre cum finanțezi o flotă, ci despre cum construiești o soluție completă de mobilitate, care susține dezvoltarea afacerii chiar și atunci când condițiile din piață devin mai dificile.
V-ați adaptat strategia de business la noile condiții de pe piață?
Da, strategia noastră a evoluat odată cu schimbările din piață; era singura opțiune firească într-un an atât de dinamic. Ne-am dorit să fim mai mult decât un furnizor de servicii și am pus accent pe rolul nostru de consultant strategic, implicat în definirea soluțiilor împreună cu clienții, nu doar în livrarea lor.
Am diversificat portofoliul cu opțiuni flexibile, care răspund nevoilor companiilor aflate în etape diferite de dezvoltare, fie că vorbim despre extindere rapidă, despre controlul costurilor sau despre reducerea riscurilor. În paralel, am accelerat procesele de digitalizare și am integrat sustenabilitatea ca element central al deciziilor noastre, pentru că tot mai multe organizații își privesc astăzi mobilitatea și prin prisma impactului asupra mediului.
Rezultatul este un model de business mai agil, mai conectat la realitățile pieței și, mai ales, mai relevant pentru partenerii noștri.
Care este sfatul dumneavoastră pentru companiile-client pentru a traversa această perioadă, marcată de incertitudini și provocări?
În perioade marcate de incertitudine, agilitatea și capacitatea de a privi dincolo de prezent devin atuuri esențiale. Mobilitatea nu ar trebui privită ca o simplă cheltuială operațională, ci ca o investiție strategică, care susține stabilitatea și dezvoltarea afacerii.
Sfatul meu pentru companii este să analizeze cu atenție întregul cost de utilizare al flotei și să o adapteze nevoilor reale ale organizației, fără a bloca resurse acolo unde nu este necesar. Contractele flexibile, planificarea pe termen lung și, mai ales, colaborarea cu un partener care înțelege businessul în profunzime pot transforma un context dificil într-o oportunitate de consolidare.
Cele mai eficiente soluții apar întotdeauna din dialog și colaborare, iar rolul nostru este să oferim acea claritate și direcție de care companiile au nevoie pentru a naviga cu încredere printr-o perioadă plină de provocări.
Cum s-a caracterizat 2025 din punctul de vedere al finanțărilor acordate de Business Lease comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut?
2025 a fost, mai mult decât orice, un an al deciziilor calculate. Într-un context economic plin de provocări, companiile au privit investițiile cu mai multă prudență, dar și cu mai multă claritate asupra priorităților. Acest lucru s-a reflectat și în activitatea noastră: volumul finanțărilor a crescut moderat față de anul precedent, însă calitatea proiectelor derulate a fost vizibil mai ridicată.
Clienții au devenit mai atenți la eficiență, la optimizarea costurilor și la impactul pe termen lung al deciziilor lor, inclusiv în zona de mobilitate. Tot mai multe organizații aleg leasingul operațional nu doar pentru predictibilitatea costurilor, ci și pentru flexibilitatea pe care o oferă într-o piață aflată în schimbare continuă. Iar această tendință confirmă faptul că mobilitatea strategică devine o parte tot mai importantă din planurile de dezvoltare ale companiilor.
Cum a evoluat în acest an flota de maşini administrată de Business Lease?
Flota pe care o administrăm a continuat să crească și în 2025, însă mai relevant decât cifrele este modul în care s-a schimbat structura acesteia. Companiile privesc astăzi mobilitatea printr-o lentilă mult mai strategică și mai responsabilă, iar acest lucru se vede în alegerile pe care le fac: tot mai multe vehicule hibride sau electrice, soluții mixte adaptate diverselor scenarii de utilizare și un interes crescut pentru sustenabilitate.
În paralel, cererea pentru contracte flexibile și servicii integrate a crescut semnificativ. Toate aceste tendințe arată că piața s-a maturizat, iar leasingul operațional nu mai este perceput doar ca un serviciu de administrare a flotei, ci ca un element esențial în strategia de dezvoltare a companiilor.
Care sunt, în acest moment, sectoarele din economie care vă generează cele mai multe parteneriate?
Cele mai dinamice parteneriate provin, în continuare, din industriile cu nevoi logistice complexe, precum distribuția, retailul și FMCG-ul, unde mobilitatea este esențială pentru continuitatea operațiunilor. În același timp, vedem o creștere constantă a cererii din zona de tehnologie și servicii, sectoare care se adaptează rapid și caută soluții flexibile pentru a-și susține dezvoltarea.
Pentru noi, fiecare colaborare depășește cu mult ideea unui contract clasic. Ne implicăm în înțelegerea contextului de business al fiecărui client și construim împreună soluții de mobilitate adaptate obiectivelor lor strategice. Tocmai această abordare consultativă și personalizată transformă parteneriatele noastre în relații pe termen lung, bazate pe încredere și rezultate concrete.
(Articol publicat în revista Flote Auto, octombrie 2025)
CITEȘTE ȘI:
A apărut revista FLOTE AUTO, octombrie 2025
4 factori care influențează viteza de încărcare a vehiculelor electrice





Comentați?