Circulația va fi deschisă, joi, la ora 17.00, pe primii 11 kilometri ai secțiunii Buzău – Focșani, parte din Autostrada Moldova A7, mai exact pe lotul 4 Mândrești Munteni – Focșani, a anunțat ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.
Pe de altă parte acesta a estimat că până la finalul anului, traficul va fi deschis atât pe primele trei lotrui ale secțiunii Buzău – Focșani, cât și pe primele două loturi, din trei, ale secțiunii Ploiești – Buzău.
”Autostrada Moldovei este un proiect, așteptat mult timp de români și mă bucur că aceasta a început să se materializeze în mandatul meu. Iar veștile bune vor continua pentru această autostradă! Până la final de an, vom mai deschide circulația pe primele trei loturi ale acestui sector de Autostradă de la Buzău la Focșani (71,5 km), dar și pe cele două loturi dintre Ploiești și Pietroasele (49,35 km)”, a precizat Sorin Grindeanu.
Astfel, la finalul anului 2024, se va putea circula pe aproximativ 130 de km din cei 319 km ai Autostrăzii Ploiești – Pașcani A7, construcție finanțată prin PNRR.
”Acești kilometri de autostradă se adăugă anul acesta celor 1.115 de km de drum de mare viteză pe care se circulă deja în România. Pe lângă siguranță și confort, Autostrada Moldovei va aduce noi oportunități de investiții în economie. De aceea, mulțumesc constructorului român care va finaliza, în avans, o parte dintre tronsoane! Este o dovadă de implicare și responsabilitate! Numai pe șantierul acestui tronson de autostradă, ai căror kilometri vor fi recepționați mâine, s-a înregistrat un record prin mobilizare: peste 3.200 de muncitori și peste 1.000 de echipamente. O mobilizare cum nu cred că a mai fost pe vreun șantier al unui obiectiv de infrastructură mare după 1989!”, a conchis ministrul Transporturilor.
Lotul 4 Mândrești Munteni – Focșani Nord, în lungime de 8,9 km, avea termenul contractual de finalizare data de 8 mai 2025. Cu o valoarea totală a contractului de 764,7 mil. lei (fără TVA), investiția mai include și 7 poduri, pasaje și viaducte, precum și 2 noduri rutiere.
Antreprenorul este Asocierea UMB Spedition – SA&PE Construct – Tehnostrade, care construiește, de altfel, 80% din toată Autostrada A7.
Proiectarea acestei porțiuni a întâmpinat o serie de probleme, deoarece autoritățile locale au insistat ca autostrada să ocolească larg orașul Focșani, inclusiv localitățile componente Mândrești Munteni și Mândrești-Moldova. Drept urmare, proiectul prezintă, ceea ce presa și societatea civilă a denumit, o „cocoașă” în dreptul Focșaniului.
CITEȘTE ȘI:
Noua transmisie automată cu 8 trepte pentru Ducato
Comentați?