Advertisement

Plafonarea tarifelor RCA
Home Administrare flote Asigurări Două încercări legislative de a ieftini polițele RCA

Două încercări legislative de a ieftini polițele RCA

Pe masa senatorilor se află două proiecte pentru modificarea Legii RCA, ambele având ca miză ieftinirea polițelor. Una dintre inițiativ vrea să elimine categoria de asigurați cu risc ridicat și să reglementeze relația contractuală dintre asigurători și service-urile auto, iar celălalt, să mențină, în cazul persoanelor fizice, bonificaţia bonus-malus timp de 3 ani, chiar în situația schimbării mașinii.

În ultimii ani, România s-a confruntat cu o serie de falimente ale liderilor pieţei RCA, falimente care au dus, ulterior, la o creştere abruptă a preţului polițelor. Nici 2023 nu a făcut excepție în acest sens, intrarea în insolvență a Euroins, la doi ani după City Insurance, urmând să ducă la o scumpire a tarifelor estimată la 20%, după o altă majorare înregistrată anul trecut, în medie cu 70%. Deși Guvernul a plafonat pentru o perioadă de 6 luni prețurile polițelor, inițiatorii proiectelor de lege consideră că aceasta nu este decât o măsură temporară, care nu adresează problema de fond şi nu va împiedica ajustarea preţurilor odată ce este înlăturat plafonul. În opinia lor, plafonarea pe termen lung va descuraja intrarea pe piaţă a altor asigurători, şi, mai mult, îi va împinge pe cei existenţi să iasă din piaţă. Iar asta în condiţiile în care România are doar 8 companii active în piaţa RCA, spre deosebire de alte ţări, precum Polonia, cu 21 de asigurători sau Bulgaria, cu 16, în timp ce despăgubirile medii plătite în România în baza poliţelor RCA sunt mai mari, de aproximativ 2.160 euro, faţă de 1.690 de euro în Polonia, spre exemplu.
În acest context, o serie de parlamentari susțin două proiecte de lege menite să reducă natural tarifele asigurărilor auto obligatorii.

Eliminarea suprataxărilor

La jumătatea lunii aprilie, deputatul Claudiu Năsui a anunțat că, împreună cu 19 parlamentari, a depus un proiect de modificare a Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, care prevede eliminarea suprataxării clienţilor prudenţi pentru a fi subvenţionaţi cei riscanţi, eliminarea suprataxării de către unitățile reparatoare prin încheierea de contracte între service-uri și asigurători, precum și posibilitatea ca beneficiarii de despăgubiri să poată primi contravaloarea daunei.

În opinia parlamentarului, unul din factorii care creşte artificial valoarea despăgubirilor şi, implicit, preţul RCA este practica service-urilor auto de a „suprataxa” serviciile prestate şi decontate în baza asigurărilor RCA. ”Lucrul acesta se întâmplă din cauza articolului 6 din legea 132/2017 care împiedică asigurătorii să aibă un control pe costurile facturate de service-urile auto. Astfel, acestea au ajuns, în realitate, să practice două seturi de preţuri. Cele normale de piaţă şi unele duble pentru reparaţiile decontate prin RCA”, a explicat deputatul.

Al doilea factor care scumpeşte artificial poliţa RCA este, în opinia lui Claudiu Năsui, sistemul de subvenţionare a clienţilor cu risc ridicat şi costuri ridicate de către cei cu risc scăzut şi costuri reduse. ”În prezent, asiguraţii cu risc ridicat sunt alocaţi la un preţ plafonat către asigurători. Plafonarea primelor pentru asiguraţii cu risc ridicat nu înseamnă, însă, că aceştia nu introduc riscul în sistem sau că daunele pe care le provoacă nu mai au loc. Înseamnă doar că despăgubirile pentru acele daune trebuie suportate de alţii. Asigurătorii, pentru a acoperi costul clienţilor riscanţi, trebuie, deci, mai departe să crească preţul RCA pentru clienţii prudenţi. Astfel că, în final, clienţii prudenţi ajung să plătească mai mult pentru RCA pentru a subvenţiona clienţii riscanţi. Fix cum nu ar trebui să funcţioneze un sistem de asigurări”, a subliniat deputatul.

Potrivit acestuia, reglementarea în continuare a categoriei de asiguraţi cu risc ridicat, având un privilegiu subvenţionat de restul asiguraţilor, reprezintă o încălcare a principiilor pieţei libere, sesizată şi de Comisia Europeană printr-o scrisoare de punere în întârziere, prima etapă în declanșarea procedurii de infringement. Claudiu Năsui a explicat că România a fost avertizată de executivul comunitar deoarece modul în care sunt stabilite tarifele în acest caz constituie o modalitate de plafonare indirectă a nivelului primelor de asigurare.
Potrivit proiectului depus la Parlament, articolul 6 alineatele (8) şi (9) din Legea RCA se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(8) Contractul RCA dă dreptul persoanei prejudiciate, în cazul producerii unui prejudiciu, să se poată adresa pentru efectuarea reparaţiei unei unităţi reparatoare auto, în condiţiile legii, care are contract de colaborare încheiat cu asigurătorul RCA pentru plata directă a despăgubirii aferente costurilor de reparaţie către respectiva unitate reparatoare.

(9) în aplicarea prevederilor alin. (8) contractul RCA va cuprinde o clauză potrivit căreia, în cazul producerii unei daune, persoana prejudiciată să se poată adresa pentru efectuarea reparaţiei unei unităţi reparatoare, în condiţiile legii, care are contract de colaborare încheiat cu asigurătorul RCA pentru plata directă a despăgubirii aferente costurilor de reparaţie către respectiva unitate reparatoare, fie să încaseze despăgubirea în avans în baza evaluării asigurătorului folosind sistemele de evaluare specializate cu respectarea art.l4 şi art.22.”

Totodată, proiectul mai prevede și abrogarea tuturor articolele care reglementează, în prezent, situația asiguraților cu risc ridicat, și anume art. 2 punctul 5, art. 19, art. 32 alineatul (2) litera j) și aliniatul (12), precum și art 36.

Păstrarea bonusului la schimbarea mașinii

Cel de-al doilea proiect de lege depus la Parlament pentru reducerea tarifelor RCA prevede ca șoferii disciplinaţi să-și poată păstra bonificaţia bonus-malus timp de 3 ani de la încheierea ultimei poliţe de asigurare, chiar dacă îşi schimbă maşina.

În prezent, bonificaţia obţinută de şoferi prin sistemul bonus- malus este anulată în momentul în care îşi vând autovehiculul și ăși cumpărăr unul nou. Transferul clasei este posibil doar pentru persoanele juridice.

Conform Legii nr. 132/ 2017 şi Normei ASF nr. 20/2017, bonus-malus reprezintă un sistem prin care şoferii sunt incluşi pe o scală de clase de bonificare sau penalizare, în funcţie de comportamentul din trafic, iar în baza acestuia, şoferii disciplinaţi primesc o reducere de preţ pentru asigurarea RCA. Reducerea maximă (bonusul) de care un asigurat poate beneficia este de 50%, în timp ce penalizarea maximă (malusul) care poate fi aplicată este de 80%. De regulă, clasa de bonus-malus se schimbă în fiecare an, în funcție de prezența sau absența accidentelor în anul anterior. Dacă nu s-a produs o daună în trafic în anul anterior, șoferul va avansa cu o clasă. În momentul în care se încheie prima oară o asigurare RCA, se pleacă de la clasa B0, iar pentru a beneficia de reducerea maximă, este nevoie să treacă minimum opt ani consecutivi fără accident.

Pe de altă parte, dacă sunt provocate accidente, șoferul este penalizat cu două clase pentru fiecare incident. De exemplu, pentru un accident în anul calendaristic anterior, va fi sancționat cu două clase în anul următor.
Astfel, potrivit iniţiatorului proiectului de lege, senatorul Cristi Berea, în practică se constată o incoerenţă legislativă în ceea ce priveşte acordarea beneficiilor şoferilor fără incidente în trafic. ”Bonusul este anulat în momentul în care şoferul îşi schimbă autovehiculul. Această realitate constituie o incoerenţă, având în vedere raţiunea pentru care se acordă clasa bonus- malus, şi anume de a recompensa şi de a acorda un beneficiu şoferilor prudenţi şi disciplinaţi. În consecinţă, raţiunea acordării acestui beneficiu nu are legătură cu autovehiculul deţinut, ci cu aptitudinile de a şofa şi cu prudenţa în trafic. Astfel, acesta nu ar trebui retras în momentul în care se schimbă vehiculul. Prin urmare, prezenta iniţiativă legislativă abordează tocmai această problemă, propunând păstrarea clasei bonus-malus timp de 3 ani de la data încheierii ultimului contract RCA, în cazul înstrăinării sau radierii unui vehicul”, a explicat senatorul.

Potrivit proiectului depus la Parlament pentru completarea Legii nr. 132/2017, la art. 18, se introduce un nou alineat, cu următorul cuprins: „în cazul înstrăinării sau radierii unui vehicul, clasa bonus-malus se păstrează timp de 3 ani de zile de la data încheierii ultimului contract RCA”. Totodată, inițiativa legislativă mai prevede ca ”în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, toate autorităţile publice din România sunt obligate să modifice legislaţia secundară în conformitate cu prevederile prezentei legi”.

Pentru a putea intra în vigoare, cele două proiecte trebuie adoptate de ambele camere ale Parlamentului, iar apoi promulgate de președintele Klaus Iohannis.

 

 

(Articol publicat în revista Flote Auto, mai 2023)

 

 

CITEȘTE ȘI:

Ce meserii caută caută românii? Poziția de șofer, cea mai populară

Best Electric Car in Romania. Prim contact NISSAN ARIYA

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

AsigurăriFinanţare

Porsche Finance Group România, finanțator auto cu 25 de ani experiență

Porsche Finance Group (PFG), unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții...

service
AsigurăriService

Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la mai multe service-uri auto

Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la opt unități care execută reparații...

RCA
Asigurări

Piața RCA, în scădere cu 11% în trimestrul I din 2024, la 2,15 miliarde de lei

Volumul primelor brute subscrise pe segmentul RCA de societățile autorizate și reglementate...

auto
Asigurări

Piaţa poliţelor auto a crescut, anul trecut, la 13 miliarde de lei

Valoarea primelor brute subscrise pentru asigurările auto, RCA şi Casco, s-a situat...