Advertisement

MOOV Leasing
Home Finanţare Leasing operaţional Doi executivi din industria financiară lansează un start-up care furnizează servicii de mobilitate

Doi executivi din industria financiară lansează un start-up care furnizează servicii de mobilitate

Bogdan Speteanu, fostul CEO al BCR Leasing, și partenerul său de business, Mircea Dihel, fostul CEO al Țiriac Leasing, lucrează la dezvoltarea unei platforme de tip mobility-as-a-service (MaaS), MOOV Leasing, care oferă servicii de leasing operațional destinate persoanelor fizice, liber profesioniștilor și companiilor mici, pe baza unui abonament lunar, și care se va lansa în a doua jumătate a anului.

Capitalurile investite de către asociați până în acest moment în companie se ridică la 3 milioane de euro, urmând ca în perioada următoare să aibă loc mai multe runde de majorări.

Potrivit reprezentanților companiei, MOOV Leasing este un start-up pornit ca urmare a schimbării modului în care serviciile de mobilitate sunt accesate la nivel global și al interesului în creștere pentru servicii de leasing operațional, închiriere, car sharing sau ride sharing. Într-o lume în care, pe de o parte, avansurile tehnologiei sunt din ce în ce mai rapide, iar pe de altă parte, grija pentru mediul înconjurător devine o prioritate majoră, soluțiile de mobilitate oferite de MOOV Leasing vin în întâmpinarea celor care doresc să beneficieze într-un mod simplu, rapid și flexibil de utilizarea și înlocuirea unui autoturism, returnarea acestuia sau chiar achiziția lui.

„Prin MOOV Leasing ne-am propus să transformăm mobilitatea într-un serviciu flexibil, rapid și ușor de utilizat și să oferim clienților soluții de mobilitate personalizate. În acest moment, ne concentrăm pe optimizarea platformei digitale și pe extinderea rețelei de parteneri, care este deschisă pentru companiile interesate”, a precizat Bogdan Speteanu, cofondator al companiei nou-înființate.

El face pasul în antreprenoriat după o carieră de 20 de ani în Grupul BCR, unde a ocupat mai multe funcții de conducere, în audit, strategie (a coordonat programul de integrare al BCR odată cu achiziția băncii de către grupul Erste) și rețeaua comercială corporate. Bogdan Speteanu a condus timp de 10 ani compania de leasing a grupului BCR și a fost, timp de doi ani, și președintele Asociației Societăților Financiare din România.

„Sunt recunoscător tuturor colegilor din BCR, locul unde am învățat cele mai valoroase lecții atât pe plan profesional, dar mai ales pe plan personal. BCR este o adevărată școală de business pentru oricine își dorește să facă o trecere solidă din mediul corporate în antreprenoriat. BCR este și va rămâne un loc special pentru mine, unde mă voi reîntoarce oricând cu plăcere”, a adăugat Bogdan Speteanu.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

STB vrea să achiziţioneze 70 de autobuze electrice prin leasing operaţional. Valoarea contractului, peste 50 milioane de euro

FORD TRANSIT COURIER. New Born in Craiova

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

ALD Automotive
InterviuriLeasing operaţional

Cum va dezvolta Ayvens piața de leasing operațional din România

Interviu cu Shane Dowling, Country Managing Director Ayvens în România

Moov Leasing
Leasing operaţional

Moov Leasing își majorează capitalul social și ajunge la o evaluare de 50 mil. euro

Moov Leasing,companie de leasing operațional care se concentrează pe nevoile clienților individuali...

Ayvens
Leasing operaţional

ALD Automotive | LeasePlan își continuă activitatea sub noul nume Ayvens

ALD Automotive | LeasePlan lansează în România noul său brand global de...

Hidroelectrica
Leasing operaţional

Flotă de 42 de vehicule cu emisii scăzute pentru Hidroelectrica

Hidroelectrica a lansat licitația pentru contractarea în leasing operațional a unui număr...