Asigurătorii plătesc zilnic, în medie, despăgubiri de aproximativ 3,7 milioane de euro, din care 2 milioane de euro pentru RCA, a afirmat luni, Ștefan Prigoreanu, directorul general al Millenium Insurance Broker (MIB), în cadrul evenimentului care a marcat listarea companiei pe piața AeRo a Bursei de Valori București.
“Locuinţele sunt asigurate obligatoriu doar 20% – poliţele obligatorii care oferă o protecţie limitată, poliţe facultative de locuinţe sunt sub 15% în total, sub 5% din companii au asigurare pentru riscul de neîncasare a facturilor şi sub 5% dintre companii au asigurare pentru riscul de pierdere de profit din întreruperea activităţii. Sub 2% din companiile şi din firmele româneşti au asigurare pentru riscurile cyber. Deci, vă daţi seama ce potenţial uriaş de creştere avem pentru următoarea perioadă. Însă, conform datelor oficiale prezentate de către UNSAR, industria românească de asigurări plăteşte despăgubiri zilnic, în medie, de circa 3,7 milioane de euro. Este o sumă foarte mare, din care două milioane de euro despăgubiri pe RCA şi circa 1,7 milioane de euro pe asigurări facultative complexe. Asta ne arată două lucruri: în primul rând, că riscul este omniprezent şi că daunele se întâmplă şi, doi, că industria de asigurări din România funcţionează şi acesta este un lucru profund benefic”, a explicat Ștefan Prigoreanu.
Potrivit acestuia, piaţa de asigurări din România are un mare potențial de creștere, în consițiile în care consumul mediu se situează între 170 şi 180 de euro/cap de locuitor, comparativ cu o medie europeană de 2.200 de euro.
“Piaţa de asigurări din România nu este deloc mare raportat la potenţialul ei. Ştiţi, şi nu vă spun nimic nou, că există un indicator consumul mediu de asigurări pe cap de locuitor, care în România este între 170 şi 180 de euro, faţă de media europeană care este 2.200 de euro, în acest moment. Iată că potenţialul de creştere este enorm şi, mai mult decât atât, suntem cu toţii conştienţi că piaţa românească, industria românească şi societatea românească au un deficit major de protecţie prin asigurare. Astfel, acest deficit se manifestă şi la nivelul persoanelor fizice şi la nivelul companiilor”, a adăugat directorul general al MIB.
În opinia sa, brokerii de asigurare intermediază 75% din totalul polițelor de asigurare și a primelor de asigurare plătite de clienții asigurătorilor din România.
”75% este foarte mult și suntem în creștere. Estimez realist că în 5 ani ajungem la 80% din primele de asigurare intermediate de brokeri”, a conchis Ștefan Prigoreanu.
CITEȘTE ȘI:
Italia vrea alianță cu Franța și Germania pentru a tempera legislația UE privind emisiile auto
Delgaz Grid își extinde parcul auto cu 105 utilitare. Bugetul alocat, trei milioane de euro
Comentați?