restituirea taxelor auto
Home Business Financiar Deficitul bugetar creşte la 6,6 mld. lei

Deficitul bugetar creşte la 6,6 mld. lei

În primele zece luni, bugetul general consolidat a înregistrat un deficit de 6,6 miliarde lei, reprezentând 0,79% din PIB, în creştere cu 408% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Comparativ, în perioada similară a anului trecut, bugetul general consolidat al statului se încheia cu un deficit de 0,17% din PIB, adică 1,3 miliarde lei.

Principalul motiv al execuţiei bugetare slabe din acest an a fost creşterea mai rapidă a cheltuielilor bugetare faţă de cea a veniturilor.

„Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 207,9 miliarde lei, reprezentând 24,7% din PIB, au fost cu 10,8% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. (…) Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 214,5 miliarde lei, au crescut în termeni nominali cu 13,6% faţă de primele zece luni ale anului trecut”, arată Ministerul Finanţelor.

Pe categorii de venituri, creşteri importante au fost înregistrate în primele zece luni la încasările din contribuţiile sociale (+16,4%), din impozitul pe salarii şi venit (+9,1%) şi din veniturile nefiscale (+17,3%).

„Încasările din impozite şi taxe pe proprietate au scăzut cu 11,7% faţă de perioada similară din 2016, scăderea fiind determinată, în principal, de eliminarea de la 1 ianuarie 2017 a impozitului pe construcţii speciale. Încasările din alte impozite şi taxe pe bunuri şi servicii au crescut cu 60,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, creşterea fiind determinată, în principal, de evoluţia încasărilor aferente contribuţiei datorate pentru medicamente, precum şi pentru contractele cost-volum/cost-volum-rezultat finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate”.

Încasările din TVA au crescut în primele zece luni cu 0,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, după ce, în primele nouă luni, scăderea a fost de 0,3%.

Încasările din accize au fost cu 3% mai mici comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, fiind influenţate de reducerea nivelului acestora pentru unele produse energetice începând cu 1 ianuarie 2017.

Totodată, sumele de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate sunt de 12,3 miliarde lei.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Volkswagen
CompaniiFinanciar

Marja operațională a Volkswagen ar putea scădea la 1% în 2026, trasă în jos de Porsche

Volkswagen și-a redus drastic prognozele financiare pentru anul 2026. Gigantul auto german...

marjele
Analize de piațăFinanciar

Marjele producătorilor auto europeni se prăbușesc. Mărcile chineze vizează 16% din piață în 2030

Producătorii auto din Europa continuă să se confrunte cu o deteriorare severă...

Exporturile
Financiar

Exporturile de mijloace de transport, în creștere cu 1,4% în primele 7 luni din 2026

Exporturile de mijloace de transport au crescut cu 1,4% în primele șapte...

Stellantis
FinanciarJuridic

Dieselgate: Stellantis trimis în judecată la Paris pentru înșelăciune agravată. Ce sancțiuni riscă?

Fiat Chrysler Automobiles (FCA), integrat în prezent în grupul Stellantis, a fost...