Advertisement

Dacia Jogger
Home Piaţa auto Autoturisme Dacia Jogger, sub lupă

Dacia Jogger, sub lupă

Știm de mai bine de un an că Dacia va include în gama sa un nou model. Unul cu totul diferit de ceea ce a oferit marca până acum. Ei bine, acum, grație colegilor de la AutoExpert, care l-au și cunoscut, la Paris și, ulterior, la IAA Munchen, suntem în măsură să vă oferim toate detaliile esențiale ale modelului Dacia Jogger. (Un articol de Bogdan Grigorescu și Robert Stan)

Un model cu șapte locuri. S-a speculat că o să fie un break. Sau un monovolum. Ori un SUV. Ei bine, în mașina aceasta s-au ciocnit cele trei lumi. Și a rezultat un model care, respectând tendințele din industrie, este denumit crossover. Sau, mai exact, poate să reprezinte imaginea reprezentativă care ilustrează această idee.

Așadar, Dacia Jogger. De unde vine numele? Oficialii mărcii spun că Jogger este un nume simplu, modern, ușor de pronunțat și înțeles în întreaga lume. Este un nume ce evocă dinamism și energie pozitivă. Sufixul „er”, pe care îl regăsim deja la modelul Duster, SUV-ul emblematic al mărcii Dacia, aduce un aer de familiaritate, reflectând totodată robustețea unui partener de drum ideal în viața de zi cu zi, se mai arată în comunicarea oficială a producătorului român.

Conceptual, Jogger este un break derivat din Sandero – are partea frontală a acestuia – cu o lungime impresionantă de 4,547 m. Este un monovolum pentru că în habitaclul dintr-o singură celulă încap până la șapte persoane cu bagajele aferente. Și este un SUV pentru că are o gardă la sol de nu mai puțin de 200 mm. Mai mult chiar, ediția specială Extreme, văzută de noi la Paris, poartă pe caroserie elemente asemănătoare celor prezente deja pe modele Stepway ale producătorului autohton deținut de grupul Renault.

Dacia Jogger, cel mai lung model al mărcii

Discutând despre dimensiuni, luăm ca reper modelele Dacia cu 7 locuri. Iar Jogger este mai lung cu 74 mm decât prima generație Logan MCV și cu 49 mm decât Lodgy. De asemenea, ampatamentul noului vehicul – 2.897 mm – îl depășește cu 87 mm pe cel al monovolumului Lodgy și este mai mic cu doar 8 mm față de cel al break-ului Logan MCV (prima generație).

Evident, în aceste condiții poate transporta fără probleme șapte persoane, așa cum a promis producătorul. Înălțimea habitaclului și distanțele dintre scaune permit o călătorie confortabilă – în limitele Dacia – chiar dacă toți pasagerii sunt adulți. Inclusiv pe al treilea rând de scaune! În cazul unei persoane care depășește 1,75 m înălțime, pe banchetă sunt trei palme între cap și plafon, iar pe rândul al treilea, o palmă. E clar, Dacia a învățat din greșelile trecutului – să nu uităm că pe scaunele din spate ale lui Logan MCV simțeai tavanul ciufulindu-te. Concret, înălțimea interioară pe rândul al treilea este de 855 mm, iar pe al doilea, de 910.

Dacia Jogger

Mai mult, profitând de ampatamentul uriaș, de 2,9 m, Dacia a reușit să poziționeze al treilea rând de scaune (fiecare cântărește circa 10 kg) deasupra punții din spate, astfel că ocupanții lor își pot strecura picioarele în fața punții, sub banchetă. Adică, nu stau cu genunchii la gură. Iar luând ca reper aceeași persoană, rămâne loc de patru degete între genunchi și spătarul banchetei. Concluzionând, e loc suficient pentru șase adulți pe cele trei rânduri.

Singurul punct în care ar mai fi fost nevoie de ceva spațiu este cel oferit de bancheta din mijloc, pe lățime. Acolo, trei pasageri adulți ar putea avea o problemă să călătorească mult timp „umăr la umăr”. Pentru că, deși distanța dintre geamurile din spate a crescut cu 4 cm față de cea din Sandero Stepway, lățimea interioară e asemănătoare cu cea din suratele de clasă mică. Comparația are sens, pentru că, așa cum spuneam deja, Jogger poate fi cel mai simplu descris drept un Sandero Stepway lung, lung de tot.

Dacia Jogger

Doar că, la cele de mai sus trebuie să adăugați un volum al portbagajului de 213 litri cu toate scaunele aflate în poziție normală. Pentru comparație, monovolumul Lodgy avea un portbagaj de 207 litri, iar în cazul Logan MCV (prima variantă) spațiul pentru bagaje era inexistent. În configurația standard, cu cinci locuri, acesta măsoară 708 l. Dacă alegi versiunea cu șapte locuri și rabatezi scaunele din spate, obții 565 l, cu 37 mai mulți decât are volumul portbagajului de Logan.

În cazul găzduirii a doar două persoane pe scaunele din față (cu bancheta din mijloc rabatată și scaunele de pe rândul 3 scoase), Jogger poate transporta până la 1.819 litri. În aceeași configurație în mașină au loc obiecte cu o lungime maximă de 1.150 mm. În portbagaj sunt benzi elastice de fixare, patru inele de ancorare, priză de 12 V și două cârlige pentru agățat sacoșe. Și încă ceva, nu mai sunt două uși asimetrice în spate, ci un hayon, ca să te adăpostești repede sub el dacă te prinde ploaia, cu mountain-bike cu tot.

”Artificii” conceptuale

Poziția de conducere e tipică unui crossover. Șoferul poate obține poziția perfectă, pentru că volanul se reglează în înclinare cu +/-2,1° și în adâncime cu +/-25 mm. Iar pasagerii pot vedea prin parbriz, oriunde ar sta. Ca la cinema. Bancheta este cu 5,5 cm mai sus, iar rândul trei, cu 2,5 cm deasupra banchetei.

Trebuie remarcată și ideea că designerii și inginerii au ținut cont de faptul că detaliile contează. Și, spre exemplu, au apelat la soluții interesante pentru a oferi plus-valoare. Un exemplu. Decupajul ușilor din spate este mai înalt cu 4 cm decât al celor din față, lucru care se observă la linia superioară a geamurilor laterale. Iar acest ”amănunt” face ca aceste uși să devină aproape cât cele din față. Drept urmare, spațiu eliberat superior, și un acces excelent pe banchetă și pe scaunele din spate.

Dacia Jogger

Un alt exemplu îl reprezintă faptul că există plafonieră inclusiv pentru ultimul rând, geamurile laterale mari pivotează spre exterior, iar sub ele se găsesc cotiere laterale și buzunare. De fapt, în tot habitaclul sunt 24 l destinați depozitării, printre care torpedoul de 7 litri și cotiera centrală cu spațiu încorporat, aflată între locurile din față.

Dacă nu utilizezi scaunele din spate, ai mai multe posibilități. Poți să pliezi spătarul, să basculezi în față întreg scaunul sau să-l scoți de tot, simplu, trăgând de o pârghie. Bancheta are spătarul rabatabil 33/66% și poate fi basculată spre scaunele din față. Dacă scoți rândul trei și basculezi bancheta, eliberezi 1819 l și ai o suprafață de încărcare lungă de 1819 mm. Păcat că Dacia nu a luat în calcul o variantă de vehicul comercial, pentru că Jogger s-ar preta perfect acestei destinații.

Integrat în gama Dacia

N-am început cu designul, pentru că informațiile deja oferite sunt, desigur, mai importante pentru potențialii clienți ai Jogger. Însă, ajungând la acest capitol, sigur, designerii au reușit să vină și cu soluții speciale. Precum acea supraînălțare a pilonului B, care este mai lat decât cel al modelelor Logan sau Sandero, pentru a asigura majorarea spațiului din habitaclu. Cam cum au făcut cehii pentru Skoda Roomster. Însă este clar că noul model poate fi ușor identificat ca aparținând mărcii Dacia.

Mai întâi în partea frontală, cu liniile preluate, așa cum spuneam, de la Sandero Stepway. Cu care ”împarte” și soluția șinelor de pe plafon, care pot fi mutate transversal atunci când este amplasat un portbagaj suplimentar sau un suport pentru biciclete sau schiuri, dar și protecțiile din plastic din zona roților și partea de jos a ușilor. Și în rest Jogger este o Dacia din generația nouă, de la farurile cu semnătura „Y” până la bord, echipamente electronice de comandă, control și entertainment.

Jogger, primul hibrid Dacia

În privința sistemelor de propulsie, Dacia Jogger va porni la drum cu deja cunoscutul ECO-G 100, motorul care poate fi alimentat dual, cu benzină și GPL, și oferă o autonomie cumulată de peste 1.000 km. De asemenea, tot în momentul deschiderii comenzilor, clienții vor putea opta pentru un propulsor cu totul nou în gamă, TCe 110. Acesta are la bază motorul de 1.0 litri, cu trei cilindri. Este alimentat cu injecție directă cu presiune de 250 de bari și e realizat complet din aluminiu. Dezvoltă 110 CP și 200 Nm la 2900 rpm, deși curba de cuplu promite reprize bune de sub 2000 rpm. Atât ne spune Dacia despre motor. Din animațiile publicate, pare a avea distribuție pe lanț, culbutori cu role, pentru a reduce frecarea, distribuție variabilă pe admisie și evacuare și curea de accesorii fără întinzător, pentru reducerea frecării. Este cuplat la o transmisie manuală cu șase trepte.

 

Ulterior, în 2023, aceeași oficiali Dacia promit dotarea mașinii cu primul sistem full-hybrid din istoria mărcii. Pentru asta va fi utilizată o soluție care poate fi descoperită în prezent pe Renault Clio și Arkana E-TECH. Este unul dintre cele mai bune propulsoare full hybrid de pe piață, rafinat, ultraeconomic și vioi. De exemplu, Arkana E-Tech a consumat în testul AutoExpert 6 l/100 km prin București, 5,5 pe DN, iar pe autostradă, 6,3. Ne așteptăm la consumuri asemănătoare și la Jogger.

Tehnologia implică utilizarea unui motor termic de 1.6 litri și două motoare electrice – unul pentru deplasare și altul pentru pornire. Puterea oferită este de 140 CP. Grație frânării regenerative și bateriilor de 1,2 kW vehiculul poate parcurge distanțe reduse în regim 100% electric. Cei de la Dacia susțin chiar că 80% din drumul parcurs în orașe poate fi acoprit în regim electric, reducând astfel consumul de carburant cu 40%. Desigur, aceste date sunt colectate după testări realizate de producător în condiții specifice. Sistemul hibrid care va fi amplasat pe Dacia Jogger va fi completat de o transmisie automată preluată, la fel, de pe Renault Clio.

Noul model Dacia cu șapte locuri are la bază aceeași platformă CMF-B ca și modelele Logan și Sandero, sau Renault Clio și Captur, iar asta a permis, pe lângă amplasarea unei noi game de propulsoare, dotarea mașinii cu cele mai noi echipamente de siguranță și asistență la condus. Jogger are, prin urmare, Emergency Brake Assist, Blind Spot Warning, Park Assist sau Hill Start Assist, precum și cele trei variante de sistem multimedia – Media Control, Media Display sau Media Nav.

Renault a decus să aloce Jogger pentru producție uzinei de la Mioveni. Astfel, fabrica din România își va completa portofoliul compus acum din Duster, Sandero Stepway și Logan cu un al patrulea model. Totodată, această informație dezvăluie faptul că oficialii Renault nu se așteaptă la vânzări majore ale acestui model, capacitatea de producție a uzinei fiind insuficientă în prezent pentru creșteri majore ale ritmului de asamblare. De altfel, făcând parte dintr-un segment dedicat familiilor numeroase sau afacerilor care presupun transportul a mai mult de cinci persoane, Dacia Jogger intră într-o zonă a pieței destul de restrictivă. Acesta este motivul pentru care, în prezent, puține mărci de volum mai au în portofoliu monovolume sau vehicule de tip crossover cu șapte locuri.

Preț estimat

În timpul prezentării de la Paris, Andreea Guinea, manager de produs pentru Dacia Jogger, a dezvăluit faptul că modelul de bază al gamei are în prezent un preț estimat de circa 15.000 de euro. Desigur, până la momentul lansării comenzilor, în noiembrie 2021, această valoare poate suferi modificări, însă reperul dat este foarte important pentru cei care își fac planuri de achiziție a unui astfel de vehicul. Iar Jogger are șansa de a deveni, la fel ca și celelelte modele Dacia în segmentele lor, cel mai accesibil model existent pe piață.

RECOMANDARE FLOTĂ

Jogger este primul crossover ca la carte. Și e unic, pentru că nu mai există monovolume-break-SUV pe piață. Și, în plus, este o Dacia. Iar ăsta este cel mai frumos compliment care i se poate face. O Dacia știe că vină cu artificii care să asigure o utilitate maximă la un preț minim. Iar Jogger va costa „sub 15.000 de euro“ în varianta de bază.

 

(Articol publicat în revista Flote Auto, septembrie 2021)

 

CITEȘTE ȘI:

Bosch în România colaborează cu Orange și va testa soluții personalizate pentru vehicule automatizate

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 12,7% în trimestrul III

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Porsche Cayenne
Autoturisme

Porsche Cayenne 2024: O combinație perfectă între performanță și lux

Un design nou și o gamă impresionantă de motorizări pentru orice stil...

AutoturismeIndustrie auto

Se știu finalistele Car of the Year 2025!

Cel mai relevant premiu european din industria auto – Car Of The...

Captur
Autoturisme

Test Renault Captur. Capturant

Știu, ăsta nu e un cuvânt în limba română. Dar mi-am permis...

Bayon
Autoturisme

Test Hyundai Bayon. Bayonne voyage!

Hyundai Bayon este cel mai mic SUV din gama Hyundai și a...