Crește salariul minim, dar nu și amenda rutieră

Salariul de bază minim brut creşte de la 1.450 de lei la 1.900 de lei lunar, începând cu 1 ianuarie 2018, dar valoarea punctului-amendă nu se modifică, deci nici amenzile rutiere.



amenda

Salariul de bază minim brut pe ţară „se stabileşte la 1.900 de lei lunar, pentru un program complet de lucru de 166,66 ore, în medie, pe lună, în anul 2018, reprezentând 11,40 lei/oră”, conform unei Hotărâri de Guvern publicată în Monitorul Oficial din 29 noiembrie 2017.

Majorarea salariului minim brut de la 1.450 de lei la 1.900 de lei reprezintă o creştere de 31,03% faţă de anul 2017 şi este influenţată de transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, care reprezintă 22,75%.

Cu toate că valoarea punctului-amendă reprezintă 10% din cea a salariului minim brut, OUG 90/2017, adoptată la începutul lunii decembrie, prevede că „pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2018, se plafonează punctul-amendă la suma de 145 lei, cât este în prezent, fără a se majora în funcţie de salariul minim brut pe economie garantat în plată”.

Conform Codului Rutier (OUG 195/2002), sancţiunile sunt stabilite pe clase, în fucţie de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care acestea îl prezintă.

Prin urmare, în 2018 amenzile vor avea următoarele cuantumuri:

  • clasa I – 290 sau 435 de lei;
  • clasa a II-a – 580 sau 725 de lei;
  • clasa a III-a – între 870 şi 1.160 de lei;
  • clasa a IV-a – între 1.305 şi 2.900 de lei;
  • clasa a V-a (persoane juridice) – între 3.045 şi 14.500 de lei.

De exemplu, manevrele de schimbare a direcţiei de mers fără respectarea obligaţiei de semnalizare şi nerespectarea semnificaţiei culorii galbene a semaforului, se numără printre faptele sancţionate cu amenzi din clasa I, cu 2 sau 3 puncte-amendă.

Pentru nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor şi marcajelor de obligare sau conducerea autovehiculelor fără a avea trusă medicală, triunghiuri reflectorizante şi stingător de incendii, şoferul va fi sancţionat cu amenzile din clasa a II-a, respectiv 4 sau 5 puncte-amendă.

Conducerea unui autovehicul cu un permis expirat sau circulaţia cu un autovehicul care are defecţiuni la sistemul de iluminare/avertizare sonoră ori când acestea lipsesc se sancţionează cu amenzile din clasa a a III-a, însemnând de la 6 la 8 puncte-amendă.

Amenzile din clasa a IV-a, de la 9 la 20 de puncte-amendă se dau pentru fapte precum circularea cu vehicule al căror termen de valabilitate al inspecţiei tehnice periodice este expirat sau atunci când şoferii nu au anvelope de iarnă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

Adaugati comentariu