Având în vedere că situația epidemiologică se îmbunătățește, iar campaniile de vaccinare se accelerează pe întreg teritoriul UE, Comisia Europeană propune ca statele membre să relaxeze treptat măsurile privind călătoriile, în primul rând, pentru titularii certificatului digital al UE privind Covid.
Comisia a propus, de asemenea, actualizarea criteriilor comune pentru zonele de risc și introducerea unui mecanism de „frână de urgență”, pentru a combate prevalența unor noi variante care suscită îngrijorare sau interes. Propunerea include, de asemenea, dispoziții specifice privind copiii pentru a asigura unitatea familiilor care călătoresc și o perioadă standard de valabilitate pentru teste.
„În ultimele săptămâni am asistat la o scădere continuă a numărului de infectări, ceea ce demonstrează succesul campaniilor de vaccinare în întreaga UE. În paralel, încurajăm, de asemenea, posibilitățile de testare accesibile din punctul de vedere al costului și disponibile pe scară largă. În acest context, statele membre elimină acum treptat restricțiile legate de Covid-19 atât pe plan intern, cât și în ceea ce privește călătoriile. Astăzi, propunem ca statele membre să se coordoneze în privința acestei eliminări treptate a restricțiilor privind libera circulație, ținând seama de noul nostru instrument comun: certificatul digital al UE privind Covid. Ne așteptăm acum ca statele membre să utilizeze în mod optim acest instrument și recomandarea de a le permite tuturor cetățenilor să se deplaseze din nou liber și în siguranță”, a precizat Didier Reynders, comisarul pentru justiție.
Principalele actualizări ale abordării comune privind măsurile de călătorie în interiorul UE, pe baza hărții codurilor, publicate de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC):
- Persoanele vaccinate complet care dețin certificate de vaccinare în conformitate cu certificatul digital al UE privind COVID ar trebui să fie exceptate de la cerința de testare sau de carantină legată de călătorii la 14 zile după ce li s-a administrat ultima doză. Această exceptare ar trebui să se refere, de asemenea, la persoanele vindecate cărora li s-a administrat o singură doză dintr-un vaccin cu 2 doze. În cazul în care statele membre acceptă dovada vaccinării pentru a aplica derogarea de la restricțiile privind libera circulație și în alte situații, de exemplu după prima doză dintr-un vaccin cu 2 doze, acestea ar trebui, de asemenea, să accepte, în aceleași condiții, certificate de vaccinare pentru un vaccin împotriva COVID-19.
- Persoanele vindecate care dețin certificate în conformitate cu certificatul digital al UE privind COVID ar trebui să fie exceptate de la cerința de testare sau de carantină legată de călătorii în cursul primelor 180 de zile după un test PCR pozitiv.
- Persoanele care dețin un certificat de testare valabil în conformitate cu certificatul digital al UE privind COVID ar trebui să fie exceptate de la eventualele cerințe de carantină. Comisia propune următoarea perioadă standard de valabilitate pentru teste: 72 de ore pentru testele PCR și, în cazul în care sunt acceptate de statul membru în cauză, 48 de ore pentru testele antigenice rapide.
- „Frâna de urgență”: Statele membre ar trebui să reintroducă măsuri privind călătoriile pentru persoanele vaccinate și cele vindecate în cazul în care situația epidemiologică se deteriorează rapid sau în cazul în care s-a raportat o prevalență ridicată a variantelor care suscită îngrijorare sau interes.
- Clarificarea și simplificarea cerințelor, atunci când sunt impuse de statele membre pe baza propriilor procese decizionale:
– Călătorii care sosesc din zonele verzi: nicio restricție
– Călătorii care sosesc din zonele portocalii: statele membre ar putea solicita un test înainte de plecare (antigenic rapid sau PCR).
– Călătorii care sosesc din zonele roșii: statele membre ar putea solicita călătorilor să se supună carantinei, cu excepția cazului în care au efectuat un test înainte de plecare (antigenic rapid sau PCR).
– Călătorii care sosesc din zonele roșu închis: călătoriile neesențiale ar trebui să fie puternic descurajate. Se aplică în continuare cerințele privind testarea și carantina. - Pentru a asigura unitatea familiei, minorii care călătoresc cu părinții ar trebui să fie exceptați de la carantină atunci când părinții nu trebuie să se supună carantinei, de exemplu datorită faptului că sunt vaccinați. Copiii sub 6 ani ar trebui, de asemenea, să fie exceptați de la testarea legată de călătorii.
- Comisia propune adaptarea pragurilor care stau la baza hărții ECDC, având în vedere situația epidemiologică și progresele în materie de vaccinare. Pentru zonele marcate cu portocaliu, propunerea este de a majora pragul de notificare cumulată a cazurilor de COVID-19 pe o perioadă de 14 zile de la 50 la 75. În mod similar, pentru zonele roșii, se propune ajustarea intervalului pragului de la intervalul actual de 50-150 la 75-150.
În plus, Comisia solicită depunerea unor eforturi suplimentare pentru a asigura introducerea fără impedimente a certificatului digital al UE privind COVID. În acest scop, statele membre ar trebui să utilizeze, în cea mai mare măsură posibilă, posibilitățile existente în temeiul legislației naționale pentru a începe eliberarea certificatelor digitale ale UE privind COVID încă înainte de intrarea în vigoare a regulamentului de instituire a acestor certificate, la 1 iulie. În cazul în care legislația națională prevede verificarea certificatelor privind COVID-19, titularii unui certificat digital al UE privind COVID ar putea deja să îl utilizeze atunci când călătoresc.
Comisia va sprijini acest proces prin lansarea, la 1 iunie, a părții centrale a certificatului digital al UE privind COVID, portalul UE care stochează cheile publice necesare pentru verificarea unui certificat digital al UE privind COVID. Având în vedere că nu se face schimb de date cu caracter personal prin intermediul portalului UE, statele membre ar putea deja să utilizeze funcționalitatea acestuia.
Propunerea Comisiei asigură, de asemenea, coerența cu normele privind călătoriile neesențiale către UE, actualizate de Consiliu la 20 mai 2021.
La 3 septembrie 2020, Comisia a formulat o propunere de recomandare a Consiliului menită să garanteze că toate măsurile care restrâng libera circulație ca răspuns la pandemia de COVID-19 adoptate de statele membre sunt coordonate și comunicate clar la nivelul UE.
La 13 octombrie 2020, statele membre ale UE s-au angajat să asigure o coordonare mai bună și un schimb de informații mai eficient prin adoptarea recomandării Consiliului.
La 1 februarie 2021, Consiliul a adoptat o primă actualizare a recomandării Consiliului, care a introdus o nouă culoare, „roșu închis”, pentru marcarea zonelor de risc și a stabilit aplicarea de măsuri mai stricte călătorilor care sosesc din zonele cu risc ridicat.
La 20 mai 2021, Parlamentul și Consiliul au ajuns la un acord politic provizoriu privind instituirea certificatului digital al UE privind COVID pentru a facilita libera circulație în interiorul UE. Certificatul digital al UE privind COVID va contribui, de asemenea, la facilitarea eliminării treptate și coordonate a restricțiilor privind libera circulație existente. Acordul politic a fost confirmat de Comitetul Reprezentanților Permanenți al Consiliului și de Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne a Parlamentului.
La 20 mai 2021, Consiliul a modificat recomandarea privind călătoriile neesențiale către UE, relaxând restricțiile privind călătoriile neesențiale către UE, în special pentru resortisanții țărilor terțe vaccinați. De asemenea, Consiliul a majorat pragul pentru numărul de noi infectări utilizat pentru a stabili lista țărilor din afara UE din care ar trebui permise călătoriile neesențiale.
În cadrul reuniunii lor din 24-25 mai, liderii europeni au solicitat revizuirea până la jumătatea lunii iunie a Recomandării Consiliului privind călătoriile în interiorul UE, în vederea facilitării liberei circulații în UE. Propunerea de astăzi dă curs acestei solicitări.
Cele mai recente informații primite de la statele membre în ceea ce privește măsurile legate de COVID-19, precum și restricțiile de călătorie sunt disponibile pe platforma Re-open EU.
CITEȘTE ȘI:
Banca Transilvania cumpără Grupul Idea Bank din România, inclusiv Idea Leasing
Transelectrica își reînnoiește flota cu 35 de autovehicule 4×4
Cum sprijină serviciile de închiriere auto afacerile unei companii
Comentați?