Autostrada Lugoj - Deva
Home Infrastructură CNAIR a semnat contractul pentru construcția secțiunilor lipsă din Autostrada Lugoj – Deva

CNAIR a semnat contractul pentru construcția secțiunilor lipsă din Autostrada Lugoj – Deva

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat, vineri, cu Asocierea Spedition UMB – Tehnostrade SA&PE Construct – Euro-Asfalt contractul pentru ,,Proiectarea și execuția lucrărilor pentru obiectivul major de investiții: Autostrada Lugoj – Deva (A1), Lot 2: km 27+620 – km 56+220, Secțiunea E și finalizare Secțiunea D’’.

”Cel mai important obiectiv al proiectului este reprezentat de cele două tuneluri dintre Margina și Holdea, solicitate prin acordul de mediu. Constructorul român căruia i-a fost atribuit contractul a demonstrat până acum că respectă termenele contractuale și chiar poate finaliza lucrările mai devreme. De aceea, mă aștept ca și acest contract să fie predat CNAIR cel mai târziu la finalul anului 2026”, a precizat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Valoarea contractului este de 1,8 miliarde de lei (fără TVA), finanțarea fiind asigurată prin Programul Național pentru Redresare și Reziliență (PNRR).

Durata contractului este de 45 de luni, din care 11 luni perioada de proiectare și 34 de luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor este de 10 ani.

”Conform condițiilor din Acordul de mediu a fost prevăzută realizarea a două tuneluri în cadrul Secțiunii E în contextul evitării problemelor de stabilitate și a impactului negativ cu implicații majore asupra mediului”, menționează CNAIR.

Lungimea celor două tuneluri va fi de aproximativ 2,13 km și vor fi formate din două galerii unidirecționale prevăzute pe fiecare cale de circulație cu platforma de 11,25 m.

Pe lângă tuneluri, pe acest segment din Autostrada Lugoj – Deva vor fi realizate şi 8 lucrări de artă (poduri, podeţe), între care un viaduct de peste 1 km, care are o complexitate mai ridicată.

 

 

CITEȘTE ȘI:

ASF a sancționat în luna septembrie două societăți de pe piața asigurărilor

Salariile brute în companiile private au crescut, în medie, cu 12% în 2022, cea mai mare rată din ultimii 15 ani

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Nădăşelu
Infrastructură

Autostrada Transilvania A3. Secţiunile dintre Nădăşelu şi Zimbor, la un pas de finalizare

Stadiul de realizare a lucrărilor pe secţiunile dintre Nădăşelu şi Zimbor (30...

Drumul Expres Suceava – Siret
Infrastructură

Drumul Expres Suceava – Siret. Contracte semnate pentru construcția primelor două loturi

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a semnat, vineri, cu asocierea...

Boiţa - Cornetu
Infrastructură

Autostrada Sibiu – Pitești. O nouă autorizație de construire pentru secțiunea montană

Ministerul Transporturilor a emis autorizația de construire pentru Tunelul Balota, cu o...

Lețcani
Infrastructură

Autostrada Uniri A8. CNIR a semnat contractul pentru tronsonul Lețcani – Iași, cu finanțare SAFE

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a semnat, vineri, un nou contract...