cipru
Home Transporturi Cipru a modificat condițiile de intrare în țară pentru români

Cipru a modificat condițiile de intrare în țară pentru români

Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile cipriote au revizuit condiţiile de intrare pe teritoriul Republicii Cipru, în contextul pandemiei de Covid-19, pentru persoanele care sosesc din România. Noile măsuri se aplică începând cu data de 27 mai 2021.

Astfel, având în vedere că autorităţile cipriote au inclus România în categoria statelor cu risc mediu de infectare (categoria portocalie), începând cu data de 27 mai 2021, persoanele care călătoresc din România şi care nu deţin un certificat de vaccinare împotriva Covid-19 eliberat de autorităţile competente, pot intra pe teritoriul Republicii Cipru cu condiţia prezentării unui test molecular tip RT-PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior călătoriei.

Potrivit MAE, copiii cu vârsta de până la 12 ani sunt exceptaţi de la măsura prezentării testului.

De asemenea, membrii de familie ai cetăţenilor ciprioţi (soţ/soţie de naţionalitate străină, copiii minori şi părinţii acestora) şi cetăţenii străini cu rezidenţă în Republica Cipru pot intra pe teritoriul cipriot fără a prezenta un test molecular tip RT-PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, însă trebuie să efectueze un test la sosire şi să respecte măsura autoizolării până la recepţionarea rezultatului.

Totodată, MAE reaminteşte că, începând cu data de 10 mai 2021, toate persoanele care deţin un certificat de vaccinare împotriva Covid-19, care atestă efectuarea schemei complete de vaccinare, respectiv a celor două doze (în cazul unui vaccin efectuat în două doze) sau a dozei unice (pentru vaccinul efectuat în doză unică), eliberat de autorităţile competente ale altor state, sunt exceptate de la obligaţia de a prezenta un test molecular tip RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2.

Ministerul Afacerilor Externe subliniază că toate persoanele care intră în Republica Cipru trebuie să prezinte o autorizaţie de călătorie, completată cu 24 de ore înaintea deplasării. Autorizaţia se obţine prin intermediul portalului Cyprus Flight Pass – Application Process şi include date cu privire la deţinerea unui certificat de vaccinare împotriva Covid-19 sau a unui test molecular tip RT-PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2. Documentele care atestă vaccinarea împotriva Covid-19 sau efectuarea testului pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 trebuie prezentate autorităţilor cipriote, la sosire.

 

CITEȘTE ȘI:

Top 100 companii la nivel mondial. Doar trei constructori auto sunt prezenți în clasament

Semnarea electronică a documentelor de muncă, sfârșitul unei ere. În ce condiții se aplică?

Între Bucureşti și Constanţa vor circula 19 perechi de trenuri. Pe A2, restricțiile au fost ridicate

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Milano
Transporturi

Parcare gratuită în Milano pentru cei care folosesc o mașină la comun

Municipiul Milano și Zona Metropolitană a acestuia, în colaborare cu platforma BePooler,...

PNRR
Flotă verdeTransporturi

Bilanț PNRR: Peste 1.100 de vehicule nepoluante și mii de stații de încărcare, raportate de Ministerul Dezvoltării

Ministerul Dezvoltării a anunțat, luni, că a atins și a depășit țintele...

Ningbo Ocean Shipping
Transporturi

Chinezii de la Ningbo Ocean Shipping intră pe piața transportului de automobile. Prima navă aduce 5.400 de mașini electrice în Europa

Ningbo Ocean Shipping, divizia de transport maritim de linie a grupului Ningbo-Zhoushan...

diesel Euro 5
JuridicTransporturi

Mașinile diesel Euro 5 vor fi interzise în nordul Italiei de la 1 octombrie 2026. Cine nu vrea?

Amânată deja de două, interdicția mașinilor diesel Euro 5 în patru regiuni...