Balota
Home Infrastructură Autostrada Sibiu – Pitești A1. Au început lucrările la Tunelul Balota, cel de-al treilea de pe secțiunea Boița – Cornetu

Autostrada Sibiu – Pitești A1. Au început lucrările la Tunelul Balota, cel de-al treilea de pe secțiunea Boița – Cornetu

Asocierea de constructori turci Mapa – Cengiz a început lucrările la cel de-al treilea tunel de pe Secțiunea 2 Boița – Cornetu a Autostrăzii Sibiu – Pitești. Astfel, constructorii lucrează simultan la trei tuneluri din sectorul montan al autostrăzii, Robești, Boița 1 și, acum, Balota.

Tunelul Balota are o lungime de 500 de metri și de la începerea săpăturilor au fost excavați primii 16 metri, urmând realizarea portalului de ieșire.

În cazul tunelului Robești, cu o lungime de 900 de metri, stadiul fizic al lucrărilor este de 36%, excavația ambelor galerii fiind finalizată, iar următoarele etape vizează hidroizolația și betonarea.

La tunelul Boița 1, format din două galerii cu lungimi de 264 de metri și 247 de metri, au fost excavați 87 de metri, respectiv 21 de metri, stadiul fizic al lucrărilor ajungând la 17,17%.

”Pe șantier sunt acum 562 de muncitori, 155 de utilaje, iar stadiul fizic pe întreaga secțiune a ajuns la 11,63%. Pasul critic care urmează nu ține de constructor, ci de avize: lucrările depind de eliberarea Acordului de Mediu Revizuit de către Ministerul Mediului, condiție obligatorie pentru Autorizațiile de Construire pe tot șantierul, a precizat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.

Secțiunea 2 Boița – Cornetu are o lungime de 31,33 kilometri și include șapte tuneluri, cu o lungime totală de aproximativ cinci kilometri, 24 de poduri și 24 de viaducte, cu o lungime cumulată de circa 11 kilometri.

Contractul, finanțat prin Programul Transport, are o valoare de 4,25 miliarde lei, fără TVA.

”Aici se construiește cea mai grea secțiune a A1, parte a tronsonului montan care străbate Carpații și leagă Transilvania de Muntenia”, a conchis directorul general al CNAIR.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Producția de mașini din România a scăzut cu peste 11% în primele cinci luni

 

Producătorul american de mașini electrice Lucid amână extinderea în Europa

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse
Infrastructură

Noi restricții de circulație pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse

În perioada 28.10.2026 – 04.12.2026, vor fi impuse restricţii de circulaţie pe...

Sibiu - Făgăraș
Infrastructură

Cristian Pistol, CNAIR: Autostrada Sibiu – Făgăraș va fi realizată complet în 2028

Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu – Făgăraș au ajuns...

parcare
Infrastructură

Parcare SMART de tip Puzzle în sectorul 6 al Capitalei. Cum funcționează?

Zona Valea Roșie – Prelungirea Ghencea din sectorul 6 al Capitalei va...

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...