Târgu Neamţ - Leţcani
Home Infrastructură Autostrada Unirii A8. Secțiunea Târgu Neamţ – Leţcani, pregătită pentru lansarea în licitație

Autostrada Unirii A8. Secțiunea Târgu Neamţ – Leţcani, pregătită pentru lansarea în licitație

Compania Naţională de Investiţii Rutiere a finalizat documentaţia pentru licitaţia de proiectare şi execuţie aferentă secţiunii Târgu Neamţ – Leţcani, parte a Autostrăzii Unirii A8. Secțiunea este formată din două loturi, în lungime totală de (55,6 km).

Potrivit CNIR, documentaţia pentru proiectarea şi execuţia lotului 1 va fi analizată miercuri, 18 decembrie, în şedinţa Consiliului de Administraţie, iar după primirea aprobării, până la sfârşitul săptămânii, aceasta va fi transmisă, spre validare, către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP).

Pentru tronsonul 1 (27 km), CNIR a inclus în documentație (Cerințele beneficiarului) acordarea punctajului suplimentar constructorului care își asumă finalizarea înainte de termen a sectorului de autostradă de aproximativ 5 kilometri între Moțca și Autostrada Moldovei A 7 (nodul turbion de lângă Pașcani), iar pentru tronsonul 2 (28,6 km), a segmentului care va servi ca variantă ocolitoare pentru localitatea Podu Iloaiei.

Târgu Neamţ - Leţcani

Pentru a asigura corelarea proiectului Autostrăzii Unirii cu Podul peste Prut de la Ungheni, CNIR lucrează la o nouă lotizare, care să permită conexiunea Podului la viitoarea autostradă și la rețeaua rutieră existentă.

Secțiunea A8 Târgu Neamț – Iași – Ungheni are o lungime de 89 de kilometri, o valoare estimată de peste 25 miliarde lei și prezintă o complexitate tehnică ridicată. Pe traseu sunt prevăzute peste 110 poduri și pasaje cu o lungime de 26 kilometri și 16 tuneluri cu o lungime totală de 6,7 km.

,,Având în vedere complexitatea proiectului pentru secțiunea Lețcani – Iași – Ungheni (33 km), analizăm și pregătim temeinic documentațiile pentru lansarea licitațiilor de proiectare și execuție. Dorim să prezentăm antreprenorilor un caiet de sarcini riguros întocmit care să asigure dezvoltarea proiectului autostrăzii la cele mai înalte standarde de calitate”, a explicat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

KIA PBV, debut în premieră europeană

 

Ministerul Finanțelor propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 31 martie 2025

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

italia
Infrastructură

Dacă rămâi blocat în trafic pe anumite autostrăzi din Italia, poți cere returnarea taxei de drum

Călătoriile de vară către coasta italiană ar putea deveni ceva mai puțin...

Joseni - Ditrău
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. Luni încep lucrările pe lotul 1D Joseni – Ditrău, situat în jud. Harghita

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a avizat Proiectul Tehnic de Execuție...

Petricani
Infrastructură

Un pas înainte pentru construirea Pasajului Petricani. Unde va fi amplasat?

Consiliul General al Municipiului București a aprobat asocierea Primăriei Municipiului București (PMB),...

autostradă
Infrastructură

România însumează, de astăzi, 1.428,5 km de autostradă şi drum expres aflaţi în circulație

Odată cu deschiderea circulaţiei, marți, 11 august, pe secţiunea Zimbor – Poarta...