Lucrările pe lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș, parte din Autostrada Trasilvania A3, sunt finalizate în proporție de peste 90%, deschiderea circulației fiind stabilită pentru data de 1 decembrie, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma.
”Avem deja asfaltul final de uzură pe 20 dintre cei 26 de kilometri, iar constructorul se concentrează acum pe ultimele lucrări, în special în apropiere de Suplacu de Barcău, în zona fostului câmp de sonde petroliere și în apropierea celebrului viaduct de 1,8 kilometri peste lacul de acumulare Suplacu de Barcău. Se lucrează la ultimele două pasaje peste autostradă, la umpluturile de pământ și asfaltul final, a precizat Horațiu Cosma.
Antreprenorrul este compania Construcții Erbașu, iar contractul are o valoare de 884 milioane lei (fără TVA), finanțarea fiind asigurată prin Programul Transport.
Secțiunea include 3 viaducte, 8 pasaje, 8 poduri, din care unul în lungime de 1.650 metri peste lacul de acumulare de la km 6+665, o parcare de scurtă durată de tip S1 și un Centru de Întreținere și Coordonare.
Inițial, lucrările pe acest sector au început în 2004, cu Bechtel, dar au fost abandonate în 2013. CNAIR a reușit să mai atribuie o dată contractul în anul 2015, dar constructorul spaniol Corsan – Corviam Construccion nu a reușit să se mobilizeze, iar contractul a fost reziliat din nou în anul 2016. Ulterior, a mai fost lansată o licitație câștigată de sibienii de la Construcții SA, însă procedura nu s-a finalizat cu succes. Secțiunea a fost din nou relansată în licitație, iar în data de 24 noiembrie 2023 contractul a fost semnat cu antreprenorul Construcții Erbașu.
Pe Autostrada Trasilvania, lotul anterior, Nuşfalău – Suplacu de Barcău, a fost deschis circulației în septembrie 2023, însă la cel următor, Chiribiş – Biharia, încă se lucrează.
CITEȘTE ȘI:
Lynk & Co merge în premieră la Salonul Auto de la Paris






Comentați?