Baia Mare – Suceava
Home Infrastructură Asociaţia „Pro Infrastructura” cere demiterea directorului CNAIR, pentru „dezastrul” proiectelor de infrastructură

Asociaţia „Pro Infrastructura” cere demiterea directorului CNAIR, pentru „dezastrul” proiectelor de infrastructură

Asociaţia „Pro Infrastructura” solicită ministrului Transporturilor demiterea conducerii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), acuzând-o de „incompetenţă managerială”.

Reprezentanţii Asociaţiei spun că CNAIR nu a avut niciun obiectiv îndeplinit în anul 2017 şi nu a dus la bun sfârşit niciun proiect de infrastructură.

Potrivit acestora, cu excepţia sectorului de 15 km dintre Dumbrava şi Margina, dat în circulaţie pe 6 martie 2017, tronson care face parte din Autostrada A1 Lugoj-Deva care a fost finalizat încă din decembrie 2016, „compania condusă de directorul general interimar Ştefan Ioniţă nu este în stare să deschidă traficul până la sfârşitul anului curent nici macăr pe segmente de drum noi, perfect circulabile, precum Autostrada A10 Sebeş-Turda loturile 3 şi 4 sau Varianta de Ocolire Caracal”.

„De asemenea, este amânată şi închiderea coridorului de autostradă Sibiu-Nădlac (A1), cu toate că directorul CNAIR Ştefan Ioniţă şi-a luat angajamentul de a lansa licitaţia pentru tunelurile lipsă aferente lotului 2 până în luna noiembrie, iar deschiderea anul viitor a lotului 3 este pusă în pericol pentru că CNAIR refuză să plătească antreprenorului lucrările suplimentare executate prin realizarea descărcării (semi-nodului) de la Holdea”, afirmă Asociaţia Pro Infrastructură.

Asociaţia avertizează că dezastrul continuă şi pe proiecte de variante de ocolire, unde contracte semnate de ani de zile şi anunţate că vor începe în acest an se amână pentru anii următori (centurile Satu Mare, Rădăuţi, Beiuş-Ştei), cele aflate în execuţie au bătut pasul pe loc (Târgu Jiu, Mihăileşti, Bucureşti, Tecuci), cele anunţate că vor fi deblocate au rămas la fel de blocate (Carei, Suceava, Iaşi), iar unele chiar fac paşi înapoi, spre reziliere (Târgu Mureş).

Pro Infrastuctura acuză CNAIR că a lansat licitaţii cu studii „de fezabilitate vechi, incomplete şi fără studii geotehnice corespunzătoare, prin caiete de sarcini prost pregătite”.

„Procedurile de licitaţie lansate sunt toate amânate în repetate rânduri şi unele dintre ele sunt aproape de anulare în urma deciziilor judecătoreşti, precum în cazul drumului expres Craiova-Piteşti”, precizează Asociaţia.

În aceste condiţii, Asociaţia solicită ministrului Transporturilor demiterea conducerii CNAIR, pentru ca anul 2018 să nu fie „un an pierdut pentru rezolvarea infrastructurii vitale a României”, şi înlocuită cu oameni profesionişti care „să reducă dimensiunea dezastrului măcar în ceasul al 12-lea”.

Ştefan Ioniţă a fost numit director general interimar al CNAIR la începutul lunii ianuarie 2017.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Afumați – Pantelimon
Infrastructură

Autostrada de Centură București A0 Nord. Peste 150 de muncitori lucrează la finalizarea lotului 3 Afumați – Pantelimon

Peste 150 muncitori lucrează la finalizarea lotului 3 Afumați – Pantelimon, parte...

Drumul Expres Brăila - Tulcea
Infrastructură

CNIR a avizat Studiul de Fezabilitate pentru Drumul Expres Brăila – Tulcea

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a avizat, miercuri, Studiul de Fezabilitate...

Drumul Expres Suceava - Siret
Infrastructură

Drumul Expres Suceava – Siret. Constructor desemnat pentru loturile 1 și 2

Asocierea Far Foundation – Automagistral Pivden – Lincor Trans va proiecta și...

Târgu Frumos - Leţcani
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. Constructor desemnat pentru tronsonul Târgu Frumos – Leţcani

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a desemnat, marți, asocierea de firme...