ASF va anunţa tarifele RCA de referinţă până la finalul săptămânii

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va calcula tarifele RCA de referinţă prin intermediul unui auditor extern, specializat în acest sens. Reamintim că plafonarea acestora expiră joi, 18 mai.



Prim-vicepreşedintele ASF, Cornel Coca Constantinescu, a anunţat astăzi că până la sfârşitul acestei săptămâni, ASF va emite tarifele RCA de referinţă, care, deşi nu sunt obligatorii, reprezintă un reper pentru asigurători.

În urma dezbaterilor pe care le-am avut şi la Guvern, şi în comisia de buget a Camerei Deputaţilor, am ajuns la această soluţie. În fapt este un consens pentru că ASF va calcula tarifele de referinţă prin intermediul unui auditor extern, specializat în acest sens. ASF îşi va asuma aceste tarife, le va face publice şi va avea în vedere ca pe viitor să evite apariţia unor situaţii similare cu cele pe care le trăim astăzi. Sperăm că piaţa se va echilibra. La ASF astăzi toleranţa este zero pentru dezechilibre, eventual ca acelea pe care le-am întâlnit în trecut”, a afirmat Cornel Coca Constantinescu.

Comisia de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor a întocmit un raport preliminar asupra proiectului de lege privind RCA, preşedintele comisiei, Leonardo Badea menţionând că urmează ca marţi să se întrunească patru comisii – buget, pentru transporturi, industrii şi juridică – pentru raportul final.

Acesta a subliniat că forma proiectului de lege la care a ajuns Comisia de buget este „bună, nu perfectă şi rezolvă problema în interesul asiguratului şi în interesul sistemului de asigurare a răspunderii civile obligatorii”.

Potrivit lui Leonardo Badea, Ordonanţa 54/2016 privind RCA va rămâne în vigoare până va fi adoptată şi promulgată această lege.

„Plafonarea expiră, a fost dată prin HG, dar ordonanţa rămâne în vigoare. (…) În acest moment nu există riscul de creştere a preţurilor. Facem iniţiativa legislativă pentru a exista o lege pe termen lung”, a conchis preşedintele comisiei de buget-finanţe, deputatul Leonardo Badea.

 

 

Adaugati comentariu