ridesharing
Home Miscellanea Financiar ANAF: 10 firme de ridesharing au prejudiciat bugetul cu peste 51 milioane de lei

ANAF: 10 firme de ridesharing au prejudiciat bugetul cu peste 51 milioane de lei

Inspectorii antifraudă au identificat 10 societăți care activează pe piața transportului alternativ de persoane (ridesharing) și care au cauzat bugetului de stat un prejudiciu total de peste 51,7 milioane de lei prin neplata impozitelor, contribuțiilor sociale și a TVA, a transmis, miercuri, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

”Direcția generală antifraudă fiscală (DGAF) continuă acțiunile de control asupra contribuabililor care desfășoară activități în domeniul transportului alternativ de persoane (ridesharing), având ca obiectiv prevenirea și combaterea evaziunii fiscale în sectorul serviciilor prestate direct către populație. În urma controalelor recente, inspectorii antifraudă au identificat 10 societăți – cinci din București, una din județul Teleorman și patru din județul Timiș – care au cauzat bugetului de stat un prejudiciu total de peste 51,7 milioane de lei. Suma reprezintă impozite, contribuții sociale și TVA neachitate”, menționează ANAF.

Unul dintre cazurile relevante este cel al unei societăți care, în doar șase luni de activitate, a generat un prejudiciu de peste 17,5 milioane de lei. Firma respectivă a utilizat forță de muncă fără documente legale de angajare, raportând doar 6 contracte de muncă dintr-un total real de 1.027 de persoane fizice implicate în activitate. Totodată, societatea nu și-a îndeplinit obligațiile declarative pentru perioada ianuarie-iulie 2024 și nu a declarat TVA aferentă serviciilor prestate.

”Pentru a îmbunătăți verificarea firmelor care oferă servicii de transport alternativ prin platforme digitale, a fost introdus formularul 397. Acesta le permite inspectorilor ANAF să acceseze rapid datele fiscale ale acestor firme, astfel încât să poată identifica din timp eventuale nereguli. Dacă sunt descoperite riscuri de neplată a taxelor, vor fi făcute controale rapide pentru verificarea situației și stabilirea eventualelor obligații fiscale suplimentare, în vederea recuperării acestora într-un termen cât mai scurt”, subliniază ANAF.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Autostrada Tg. Mureș – Tg. Neamț. Proiect pentru declanşarea exproprierilor pe secţiunea II Miercurea Nirajului – Leghin

 

5 milioane de Mercedes-Benz Sprinter

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Exporturile
Financiar

Exporturile de mijloace de transport au crescut cu 3,5% în 2025. Avansul a încetinit

Exporturile de mașini și echipamente pentru transport au crescut, în 2025, cu...

directorii financiari
Financiar

Posibila creștere a taxelor în 2026, principala îngrijorare pentru directorii financiari

Într-un procent covârșitor (91%), directorii financiari, participanți la Sondajul EY privind modificările...

Prețul
FinanciarFlotă verde

Capgemini: Prețul de 25.000 de euro pentru mașinile electrice nu este doar realist, ci reprezintă noul prag psihologic

Mașinile electrice sub 25.000 de euro sunt considerate esențiale pentru progresul electromobilității...

Consiliul Concurenței
Financiar

25 de service-uri auto și 2 asigurători, amendați de Consiliul Concurenței

Consiliul Concurenței a sancționat 27 de companii (25 service-uri auto și două...