politia
Home Infrastructură Siguranţă rutieră Poliţia rutieră va controla toate transporturile de persoane şi mărfuri

Poliţia rutieră va controla toate transporturile de persoane şi mărfuri

În această săptămână, Poliţia Română desfăşoară acţiunea TRUCK&BUS pentru verificarea legalităţii transporturilor rutiere de persoane şi mărfuri, în cadrul Calendarului Operaţiunilor TISPOL.

Activităţile de control se desfăşoară simultan în toate statele membre ale U.E., conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL), pentru prevenire a accidentelor rutiere grave.

În perioada 13 — 19 februarie 2017, Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române coordonează, la nivel naţional, o acţiune pentru reducerea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane şi de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă.

Activitatea se desfăşoară în conformitate cu Planul de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL), la care România este parte şi are ca scop prevenirea încălcării normelor rutiere privind transporturile rutiere de mărfuri şi persoane, pentru prevenire a accidentelor rutiere grave.

În cadrul acţiunii vor fi verificate autovehiculele destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri şi cele destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Activitatea vizează depistarea transporturilor ilicite de mărfuri şi persoane, prevenirea conducerii vehiculelor sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, purtarea centurii de siguranţă, respectarea perioadelor de conducere şi de odihnă, a dimensiunilor de masă şi gabarit, deţinerea certificatului de competenţă profesională şi a documentelor de transport, a inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării obligatorii de răspundere civilă.

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Inteligența Artificială
Siguranţă rutieră

Inteligența Artificială va emite și amenzi rutiere. Este testată deja pe un drum expres din Italia

Un experiment al poliției rutiere din Italia a fost lansat pe drumul...

trotinete electrice
Siguranţă rutieră

Parisul impune obligativitatea căștii de protecție pentru utilizatorii de trotinete electrice

Parisul a introdus obligativitatea purtării căștii de protecție și a vestelor reflectorizante...