transporturi
Home Transporturi Transportatorii rutieri îi cer preşedintelui Iohannis să discute cu omologul francez despre Legea Macron

Transportatorii rutieri îi cer preşedintelui Iohannis să discute cu omologul francez despre Legea Macron

Transportatorii rutieri solicită preşedintelui Klaus Iohannis să includă în discuţiile cu preşedintele Franţei, François Hollande, şi anularea aplicării regulilor Legii Macron în domeniul transporturilor rutiere.

Uniunea Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR cer includerea pe agenda întâlnirii bilaterale problematica legii salariului minim din Franţa (Legea Macron), care se aplică şi firmelor de transport din România ce efectuează operaţiuni de transport internaţional de marfă şi persoane către sau dinspre Franţa sau operaţiuni de cabotaj pe teritoriul Franţei.

UNTRR consideră că, prin aplicarea de către Franţa a unui salariu minim în transporturi, se încalcă suveranitatea unui stat membru UE faţă de alt stat membru şi solicită autorităţilor române să intervină pentru suspendarea aplicării Legii Macron.

Transportatorii rutieri atrag atenţia că măsurile protecţioniste în transporturile rutiere adoptate de ţări precum Franţa sau Germania urmăresc „majorarea costurilor de operare ale transportatorilor români pentru a le reduce competitivitatea şi, în final, a-i elimina de pe piaţă şi nu creşterea bunăstării pentru şoferii profesionişti”.

radu-dinescu-untrr-floteautoIndustria transporturilor rutiere din România solicită sprijinul preşedintelui Klaus Iohannis în a cere preşedintelui Franţei măsuri urgente pentru anularea aplicării regulilor Legii Macron în domeniul transporturilor rutiere. Această legislaţie protecţionistă este inadecvată, nedreaptă, limitează libertăţile europene şi ne va aduce tuturor numai consecinţe negative”, a subliniat secretarul general al UNTRR, Radu Dinescu.

Transportatorii rutieri spun că demersurile UNTRR şi ale industriei europene a transporturilor rutiere nu sunt împotriva reglementarilor europene pe care România şi transportatorii estici, inclusiv români, le respecta, ci sunt împotriva interpretărilor naţionale protecţioniste ale reglementărilor europene, precum legea salariului minim din Germania (MiLoG) sau Franţa (Macron).

„Tocmai pentru că aceste legi încalcă reglementările europene, Comisia Europeană a deschis o procedură de infringement împotriva Germaniei şi a luat, luna aceasta, măsuri legale împotriva Franţei”, mai spun reprezentanţii UNTRR.

Din cauza pericolului că aceste măsuri naţionale vor conduce la o fragmentare a pieţei UE, miniştrii Transporturilor din 11 state membre, printre care şi România, au adresat Comisiei Europene o scrisoare comună.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Milano
Transporturi

Parcare gratuită în Milano pentru cei care folosesc o mașină la comun

Municipiul Milano și Zona Metropolitană a acestuia, în colaborare cu platforma BePooler,...

PNRR
Flotă verdeTransporturi

Bilanț PNRR: Peste 1.100 de vehicule nepoluante și mii de stații de încărcare, raportate de Ministerul Dezvoltării

Ministerul Dezvoltării a anunțat, luni, că a atins și a depășit țintele...

Ningbo Ocean Shipping
Transporturi

Chinezii de la Ningbo Ocean Shipping intră pe piața transportului de automobile. Prima navă aduce 5.400 de mașini electrice în Europa

Ningbo Ocean Shipping, divizia de transport maritim de linie a grupului Ningbo-Zhoushan...

diesel Euro 5
JuridicTransporturi

Mașinile diesel Euro 5 vor fi interzise în nordul Italiei de la 1 octombrie 2026. Cine nu vrea?

Amânată deja de două, interdicția mașinilor diesel Euro 5 în patru regiuni...