Mega camion
Home Business Financiar Mega camionul spaniol reduce costurile de transport

Mega camionul spaniol reduce costurile de transport

În timp ce restul lumii se chinuie să conecteze camioanele folosind tehnologia Wi-Fi, pentru consumuri scăzute și siguranță ridicată, spaniolii adoptă o cale mult mai simplă: mega camionul.

Mega camionul spaniol este un tren rutier lung de 25,25 metri, capabil să transporte 60 de tone de marfă. Testele au început astăzi pe șoselele din Spania, traseul planificat incluzând pentru început drumuri principale și autostrăzi. Seat, liderul acestui proiect, a început colaborarea cu celelalte companii implicate în luna iunie a anului trecut, timp în care au dezvoltat un prototip capabil să demonstreze viabilitatea utilizării mega camioanelor. Prototipul testat este dotat cu o mulțime de senzori, pentru a determina gradul de siguranță la frânare și la încărcare maximă, precum și manevrabilitatea sa, date fiind dimensiunile impresionante ale vehiculului.

Principalul avantaj al mega camionului este economia de 22% la costurile de logistică, prin micșorarea prețului de transport pentru fiecare tonă de marfă. Și asta pentru că două mega camioane echivalează cu trei camioane normale. Impactul ar fi astfel resimțit în întreg lanțul implicat, de la producător până la client. În plus, economia de combustibil de până la 14% atrage după ea și un grad mai mic al emisiilor de CO2, în timp ce mai puține camioane vor fi prezente pe șosele. Următorul pas al companiilor implicate în proiect este să obțină aprobarea utilizării zilnice a mega camionului pe șoselele din Spania, pentru că actualmente este necesară o autorizație specială. Cu toate acestea, în țări precum Suedia, Danemarca, Olanda, Finlanda, Portugalia și în anumite zone din Norvegia, circulația mega camioanelor este permisă.

Acum vă propun să ne gândim la avantajele combinate ale celor două variante, imaginându-ne un pluton de mega camioane interconectate prin Wi-Fi și ”dopate” cu sisteme de siguranță și rulare autonome. Economia combinată ar putea ajunge la 20%, în timp ce siguranța la rulare ar fi simțitor îmbunătățită. Și asta nu mai departe de viitorii 5 ani!

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

TCO
Administrare floteFinanciar

TCO a crescut cu 32% din 2020, semnalând presiuni financiare prelungite asupra flotelor

Costul total de proprietate (TCO) al vehiculelor din Europa a înregistrat o...

Marea Britanie
FinanciarFlotă verde

Cum vrea Marea Britanie să scadă costurile de încărcare pentru vehiculele electrice

Guvernul din Marea Britanie anunțat o reducere a tarifelor la stațiile publice de...

Exporturile
Financiar

Exporturile de mijloace de transport, în creștere cu 2% în primele 9 luni din 2026

Exporturile de mijloace de transport au crescut cu 2% în primele nouă...

Adient
Financiar

Adient înregistrează o scădere de 9% a profitului anual. Trimestrul IV s-a încheiat pe ”roșu”

Producătorul american de scaune auto Adient, prezent și pe piața din România,...