taxi
Home Piaţa auto Rent a car Noi reguli pentru companiile de taximetrie şi închirieri auto

Noi reguli pentru companiile de taximetrie şi închirieri auto

Legea transportului în regim de taxi şi de închiriere va fi modificată, Executivul aprobând în această săptămână un proiect de ordonanţă. Vor fi introduse astfel noi reglementări privind cazierul taximetriştilor şi modul de dobândire a unui certificat de competenţă profesională pentru managerii din domeniu.

Potrivit proiectului de ordonanţă, certificatul de cazier juridic al conducătorului auto care practică profesia de taximetrist va trebui să conţină menţiuni din care să rezulte că nu a fost condamnat pentru infracţiuni contra siguranţei pe drumurile publice, infracţiuni privind traficul şi consumul de droguri, infracţiuni contra vieţii, sănătăţii şi integrităţii corporale, infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, infracţiuni contra patrimoniului.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a explicat că, în ultima perioadă, au fost sesizate o serie de „elemente infracţionale” care au creat necesitatea introducerii acestor restrângeri.

De asemenea, actul normativ va crea temeiul legal pentru ca Ministerul Transporturilor să reglementeze prin norme aprobate prin ordin de ministru existenţa şi modul de dobândire a unui certificat de competenţă profesională pentru managerii de transport în regim de taxi şi în regim de închiriere.

Certificatul de competenţă profesională va avea o valabilitate de 10 ani, iar pentru a-l obţine trebuie îndeplinite o serie de condiţii, între care: absolvirea liceului, cu sau fără diplomă de bacalaureat, participarea la curs şi promovarea unui examen, conform normelor ce vor fi aprobate prin ordinul ministrului transporturilor.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

afacerile din transporturi
BusinessTransporturi

Afacerile din transporturi, în scădere cu 5,4% în primul trimestru din 2026

Afacerile din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor au scăzut, în...

Exporturile de mijloace de transport
FinanciarTransporturi

Exporturile de mijloace de transport, în creștere cu 2,9% în primul trimestru din 2026

Exporturile de mijloace de transport au crescut cu 2,9% în primul trimestru...

transportul public
Transporturi

50 de date statistice care arată cum transportul public îmbunătățește viața oamenilor din orașe

Beneficiile transportului public sunt ample – oferă mobilitate accesibilă, îmbunătățește conectivitatea, promovează...