mașinile electrice
Home Infrastructură Introducerea taxării pentru utilizarea autostrăzilor din România, amânată

Introducerea taxării pentru utilizarea autostrăzilor din România, amânată

CNADNR consideră că introducerea unei taxe pentru utilizarea autostrăzilor din România, în anul 2017, nu reprezintă un termen realist întrucât nu este fundamentat din punct de vedere procedural şi tehnic.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) arată că a luat în calcul perioadele de timp alocate etapelor procedurale privind încheierea contractului de concesiune şi intrarea acestuia în vigoare, la care se adaugă timpul necesar finalizării lucrărilor de reabilitare al autostrăzilor.

Apreciem că anul 2017 ca termen estimat de presă pentru aplicarea taxării autostrăzilor incluse în proiectul de concesiune nu reprezintă un termen realist, nefiind fundamentat din punct de vedere procedural şi tehnic„, spun reprezentanţii CNADNR.

Potrivit sursei citate, procedura de dialog competitiv pentru atribuirea „Contractului de concesiune de lucrări publice privind proiectarea, construcţia, finanţarea, operarea şi întreţinerea Autostrăzii de Centură Sud a Municipiului Bucureşti (km 52+770 – km 100+765) şi operarea şi întreţinerea Autostrăzii Bucureşti-Constanţa şi Autostrăzii Bucureşti-Piteşti” se află în etapa de dialog cu candidaţii preselectaţi.

Contractul de concesiune de lucrări publice este contractul prin care viitorul concesionar, în contrapartida lucrărilor executate, primeşte din partea autorităţii contractante, în calitate de concedent, dreptul de a exploata un bun pe o perioadă determinată, implicit dreptul de a avea venituri prin impunerea unei taxe de utilizare.

„În privinţa afirmaţiilor referitoare la momentul introducerii taxei, precum şi a celor legate de estimări de costuri şi alte aspecte care ţin de structura financiară, tehnică şi juridică a viitorului contract de concesiune, facem precizarea că aceste aspecte sunt în discuţie, urmând a fi adoptate soluţiile optime care să corespundă necesităţilor autorităţii contractante la finalul etapei de dialog cu candidaţii preselectaţi. Printre aspectele vizate în cadrul acestei proceduri se regăseşte şi evitarea dublei taxări a utilizatorului„, subliniază reprezentanţii CNADNR.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Comarnic
Infrastructură

Centura Comarnic se deschide traficului rutier joi, 1 octombrie 2026

La aproape trei ani de la începerea lucrărilor, Centura Comarnic va fi...

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Încă 50 de km vor fi deschiși circulației până la finalul anului

Cel puțin 50 km din Autostrada Moldovei A7 ar putea fi deschiși...

Autostrada Brașov - Făgăraș
Infrastructură

Autostrada Brașov – Făgăraș. Guvernul a aprobat investiția de 9,3 mld. de lei

Guvernul a aprobat, joi, indicatorii tehnico – economici pentru construirea Autostrăzii Brașov...